Ania și cu mine suntem mega echipă. Cum ne petrecem cam 95% din timp împreună, lucrurile merg ca unse între noi.

Îi cunosc fiecare mutriță, fiecare grimasă, fiecare microexpresie. Știu când e obosită, când o irită ceva sau când are chef de o porție sănătoasă de râs. Ba chiar reușesc să anticipez reacțiile ei la situațiile în care se află. Simt când are nevoie de ceva anume, de mai multă mami, de afecțiune sau când vrea să-și demonstreze că e independentă și că se descurcă singură. Uneori previzionez chiar și cum va dormi noaptea, în funcție de ce zi a avut sau cum se va trezi dimineața, după un somn mai mult sau mai puțin odihnitor.

Această echipă funcționează în ambele sensuri. Păpădia este și ea foarte atentă la nevoile mele. Știe exact ce butoane să apese și când. Știe când limitele pot fi întinse, când e loc de mai multă joacă, de mai multă veselie și simte când sunt obosită sau preocupată de ceva și atunci, o îmbrățișare, un pupic sau una dintre glumele noastre interne ar funcționa mai bine ca orice.

Empatizăm foarte mult una cu cealaltă și învățăm împreună când să ne cerem singure ce avem nevoie și când e loc să oferim compansiune. Mi-e atunci extrem de ușor să merg în întâmpinarea dorințelor ei și să mă fac înțeleasă atunci când e cazul.

Și apoi, apare cel de-al treilea membru al echipei și lucrurile o iau complet razna. Se instaurează haosul și toate regulile nescrise ale societății noastre dispar în neant. Partidele de joacă devin nelimitate, hohotele de râs sunt un fundal sonor permanent iar orele de masă și de somn devin o glumă fără niciun corespondent în realitate.

Da, e mai greu când hoinarul nostru se întoarce acasă dar trebuie să recunosc că fără el, nu am mai fi o echipă atât de sudată și de veselă.

Sursa foto: www.therealisticmama.com

O echipă guvernată de empatie și haos vesel
Tagged on:                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *