Am decis să-mi iau o după-masă liberă pentru vizionat seriale. Fetiţul e curat, hrănit, odihnit. Am avut o dimineaţă dedicată doar ei, plină de conexiune, jocuri, jucării, râsete şi voie bună. Păpădia are nevoie să înveţe să fie independentă şi unul dintre aceşti paşi e să poată să se distreze singură. Când va merge la grădiniță nu va sta educatoarea în permanență cu ea să se distreze împreună. Va trebui să se joace, la fel ca ceilalți copii, singurică.

Îi explic că eu voi fi în bucătărie la laptop, că ea se poate juca în camera ei. Pare că mă ignoră total în timp ce sapă într-o cutie cu jucării după un Rubble mic.

Mă aşez confortabil şi dau play unui nou episod din Dexter. Mi se povesteşte ce am văzut în episoadele anterioare. Perfect, să-mi reîmprospătez memoria.

Aha, deci l-au găsit pe Anton şi Miguel is gone frenzy. Băi, dar ce confortabil stau eu aici cu ceaiul meu de mentă în faţă. Cred că şi Aniei îi va plăcea să se uite la filme cu mine. Hei, dar de ce să nu-i ofer şi ei acelaşi tratament? Ar fi drăguţ să facem amândouă acelaşi lucru, fiecare în spaţiul ei personal.

Îmi amintesc de masa fetiţului cu scaune de plastic ce zace afară în ploi şi vânt. Dau pauză serialului şi plec să o aduc în casă. E plină de noroi aşa că o bag în vană pentru o baie minuţioasă. Curăţ vana şi şterg masa şi scaunele cu prosoape absorbante.

Ar fi drăguţ să-i ofer Aniei şi o gustare dacă tot i-am adus masa. Întind un cearceaf colorat pe covorul pătat cu plastilină şi ojă de unghii (don’t ask) ca să evit alăturarea petelor de mâncare din acest tablou. Aşez masa cu scaunele deasupra şi pregătesc jumătate de banană tăiată felii, un castron cu orez fiert în lapte, cu scorţişoară, vanilie şi dulceaţă de căpşuni, un castronel cu fulgi de porumb şi cana fetiţului cu apă. Deşi nu erau programate, pornesc televizorul pe desene animate. Avem noroc: Patrula căţeluşilor e în plină misiune. Ania se aşează bucuroasă la masă şi ia o mână sănătoasă de fulgi de porumb.

Mă retrag mulţumită de mine la serialul meu. Dau play. Începe genericul. Foarte mişto realizat. Îmi place să-l revăd.

Apare fetiţul cu urme de dulceaţă în colţul gurii, curioasă ce fac eu în bucătărie. Vrea la mine în braţe, loveşte de două ori tastele laptopului şi mă informează că „bi-bu-ba”, adică vrea să scrie într-un document word. Dau pauză serialului, îi deschid un word nou şi o las să performeze. După ce îmi mută bara de jos pe laterală lăsându-mă să-mi storc creierul de informaţiile din liceu de la info, pe ecran apare mare o poză cu Masha. Fericită, exclamă:

-Maaaaamii, Masha casă!

Mă execut şi chem căţeluşa în casă care ni se alătură bucuroasă să scape de ploaia de afară.

Puiuții se retrag în camera de joacă. Dau din nou play serialului. Aud țipete ascuțite:

-Mashaaaa, nu bun-bun!

Intuiesc că pârâta a decis să răstoarne vreun castronel de pe masă ceea ce s-a dovedit a fi în total dezacord cu doleanțele fii-mi. Niște zgomote ciudate urmează atacului verbal dar eu decid că astăzi e după-masă de seriale și le ignor.

Cam pe când Dexter are primul monolog interior al episodului îmi amintesc că nu am mai scos de multicel artista din păpădie așa că, dacă tot este aranjamentul anti-murdărire fixat, dau pauză și merg să eliberez setul de pictat: foi, pensule, burete smiley face, burete îmbibat cu apă și culori. Ania e entuziasmată. Își începe capodopera.

Revin la serialul meu. Liniște suspectă vreo cincisprezece minute. Nici nu mă gândesc să merg să verific. Am decis deja, azi e după-masă de seriale. Oi vedea eu cu ce trebuie să mă confrunt după ce se termină odată după-masa asta minunată.

Apare puica în bucătărie să-mi arate încântată pictura ei. Îmi place tare! E colorată vesel. O întreb ce a desenat.

-Dolin mașina!, îmi răspunde râzând.

Da, nu știu cum de nu mi-am dat seama că Dorin conduce mașina printre petele de culoare. O prindem amândouă cu magneți de frigider. Fetițul se dă un pas în spate să o mai privească o dată mândră și o zbughește în camera de joacă.

Realizez că am uitat să dau pauză serialului. În timp ce calculez cam cât timp a trecut de-atunci, reapare Ania cu o vestă roz de-a ei într-o mână și trăgând-o pe Masha de coadă cu cealaltă. Mă informează scurt, cu un gest reprezentativ:

-Masha flig!

Mă uit la patrupeda cu limba scoasă de-un cot afară. Mă îndoiesc că îi e frig dar astăzi nu am timp de dezbateri, am decis deja că este după-masă de seriale. Și în fond, nu am de unde să știu cu adevărat și real ce se întâmplă în cealaltă încăpere. Eu am treaba mea aici. Așa că o îmbrac pe Masha cu vesta Aniei și o urmăresc zâmbind cum pleacă împleticindu-se cu păpădia veselă în urma ei.

Revin la serialul meu. Îmi dau seama că nu mai înțeleg ce se întâmplă. Oare cât timp mai am din după-masa asta magnifică de vizionat seriale? Mă uit la ceas. Jumătate de oră. Prea puțin timp și în plus trebuie să-i încălzesc mâncarea Aniei. Închid laptopul și mă alătur trupei vesele.

Ce mi-o fi trebuit mie după-masă de seriale? Am unul care se desfășoară chiar aici, sub ochii mei. Data viitoare când vreau filme, mă duc la cinema.

Sursa foto: http://www.whittierfilm.org

 

     

 

O după-masă de vizionat seriale
Tagged on:                                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.