Sunt total ancorată în lumea viselor. Totul e lin și ușor și se simte miros de odihnă. Asta până aud cel mai dulce glas din lume în urechi:
-Maaami, wake up! Tlezește-te, mami! Hai sus!
Vreau să mă duc spre ea dar corpul meu este în blocaj total și nu se poate mișca. Măcar puțin dacă aș mai reuși să dorm cred că aș reuși să mă trezesc plină de energie. Această variantă este însă anulată de Ania care mă ajută acum să mă ridic, trăgându-mă de mână.
Vine ora somnului de prânz al păpădiei. Ne așezăm amândouă în pat. Simt din nou visele cum mă cheamă spre ele. Cred că și ațipesc pentru câteva secunde dar mă trezesc imediat cu gândul la toate lucrurile care mă așteaptă la treabă în acest interval de timp.
Seara ne punem toți trei, din nou, în pat. Încă mai am treabă, nu-mi permit să adorm. În plus, aș vrea să apuc să văd și puțin din serialul meu. Liniștea din cameră și glasul tăticului ce îi spune povești păpădiei încep să mă cuprindă încetișor. Mă trezesc stresată. Nu se poateee! Am adormit. Mă uit disperată la ceas. Mă liniștesc puțin când văd că a trecut doar jumătate de oră de la ultima verificare.
Mă apuc imediat de treabă, în liniște, cu ochii lipiți de somn. Mă așez apoi din nou în pat. Ania respiră liniștită, cu certitutinea, că după o zi întreagă de agitație și joacă, părinții ei sunt acolo să-i vegheze somnicul. O pup încetișor pe frunte și-mi pornesc la laptop serialul preferat. După o oră, mă uit la ceas și decid că, în sfârșit, a venit timpul pentru somnul meu!
Pe bune? Seriooooos???? O oră și jumătate mai târziu mă zvârcolesc prin pat în căutarea odihnei meritate. Am așteptat-o cu atâta patos și doar de atât a fost nevoie? Doar de jumătate de oră cât să-mi întind picioarele, suficientă, se pare, pentru a mă ține holbându-mă în tavan, cu nicio picătură de somn disponibil în plus?
Sursa foto: www.everydayhealth.com
