În viață, trebuie să alegi cu înțelepciune ce bătălie vrei cu orice preț să câștigi și ce bătălie îți poți permite să pierzi. Viața este minunată dar, din păcate, nu întotdeauna totul decurge așa cum ne dorim noi. Așa că e bine să calculezi cu ponderație în ce bătălie merită să-ți epuizezi întreaga energie și care bătălie poate fi negociată la un compromis.
Nu-mi place deloc când lumea mă întreabă dacă Ania e cuminte. Nu mi-am dorit niciodată un copil cuminte. Vreau un copil care să mă conteste, care să-și ia propriile decizii, care să înțeleagă mai bine un lucru făcut decât un lucru spus, dictat, care să cunoască lumea în termenii stabiliți de ea, vreau un copil care să trăiască viața intens și activ, nu să fie privitor docil la ce se întâmplă în jurul lui. Vreau să înțeleagă prin experiența proprie de ce un lucru se întâmplă într-un fel sau în altul.
Copiii au nevoie să câștige bătălii duse cu părinții lor. Au nevoie să știe că sunt în controlul vieții lor, au nevoie de victorii care să-i învețe să aibă încredere în ei și care să le arate cât de minunată e viața, o viață care le aparține și pe care au dreptul să o trăiască din plin.
Vor fi și bătălii pierdute dar din care, pe viitor, vor înțelege arta negocierii, vor învăța cum să facă față frustrării și cum să aleagă singuri ce-și doresc cu adevărat și pentru ce merită să lupte cu toată energia.
Sunt unele bătălii pe care eu le câștig din start, irevocabil și fără drept de apel, cele care țin de siguranța Aniei. Pe altele le negociem. Mai pierd câte ceva dar mai și câștig. Unele însă sunt pierdute de mine din start, cum ar fi programul de masă sau de somn , viețuitul cu cățelușii în cușca lor murdară sau gustatul boabelor acestora. Dar ce câștigă Ania este cu mult mai important pentru mine.
Păpădia încă mănâncă separat de ce mâncăm noi, dar am scris despre asta mai multe aici. Încercăm să mâncăm și noi mai sănătos pentru că nu-i putem cere puiului să facă ceva ce noi nu suntem dispuși să facem.
Florin, odată ce a devenit adult, și-a câștigat dreptul să mănânce ce și cât vrea, din păcate. Nu prea avem cum să-l forțăm să facă altceva. Are o plăcere păcătoasă care pe mine mă enervează dar împotriva căreia nu am ce să fac. Îi place un fel de șuncă de la hipermarket, crudă și extrem de sărată, care nu știu exact câtă carne conține dar cu siguranță e plină de substanțe neprietenoase. În niciun caz nu e o alegere culinară fericită pentru Ania, așa că încercăm să o ținem mereu dosită în spatele frigiderului, ascunsă după trei morcovi și un fruct de avocado.
Dimineața, soțu’ are 106 chestii de făcut: spălat vasele rămase de seara (dacă e cazul), montat aparatul de abur al Aniei, spălat, curățat și tăiat fructe și legume, preparat termic, blenduit și amestecat cantități, spălat vasele și curățat bucătăria în urma lui, jucat cu fetițul când este solicitat. Își mai face timp să și mănânce, în picioare și pe apucate și nu-și amintește întotdeauna locul exact al șuncii păcătoase în frigider.
Desfășurarea evenimentelor are loc în felul următor:
Fetițul vine ca o furtună în bucătărie, mă anunță: ”Mami, papa!” și trântește ușa frigiderului de perete. În același moment cu ea, observ și eu șunca păcătoasă care se uită sfidător la mine și-mi zâmbește batjocoritor.
Ania este la fel ca toți copiii din lumea asta. Cu cât vei insista mai mult pe un subiect, cu atât va fi mai vehementă în a-l combate.
Așa că tac mâlc și urmăresc din umbră acțiunea.
Păpădia închide înceeeet-încetișoooor, ușa agresată a frigiderului. Îmi aruncă o privire furișă în timp ce eu sunt total preocupată de altceva.
Își face ceva de lucru în fața frigiderului, dansând cu o pisicuță sau mâzgălind pe covor. După câteva secunde, la fel de încetișor, deschide ușa frigiderului, răpește șunca și lăsând lumina de la frigider să privească toată scena, se deplasează relaxat și tiptil spre camera ei.
O chem pe nume și atunci, cu un hohot de râs zglobiu, o rupe la fugă în camera ei, adăpostindu-se cu proaspăta captură în spatele oiței pe roți.
Mă duc râzând după ea și-i vorbesc din ușă:
-Tu hoțomano mică, știi că nu-mi place când mănânci șunca aia. Are multe substanțe în ea care nu sunt bune pentru corpul și sănătatea ta, care nu te ajută să crești mare și puternică. Ai dreptate, noi suntem vinovați că nu ar fi trebuit să o cumpărăm dar mai facem și noi câteodată prostii. Știu că îți place gustul ei dar nu crezi că ar fi mai bine dacă am pune-o la loc în frigider și ți-ai lua în schimb brânza aia care-ți place ție mult?
Păpădia mă privește serioasă câteva clipe, cugetă la cele spuse și decide cu o scuturare energică din cap că:
–Nu-nu-nu!
Mă resemnez și-i las această bătălie Aniei. Asta n-a prea fost negociere, nu am obținut nimic la schimb dar trebuie să știu când să renunț.
Puica ronțăie cât ronțăie la ea, o scuipă din gură pe covor și-apoi o aruncă nepăsătoare când dă cu ochii de broscuța țestoasă împrietenită brusc cu un hipopotam.
Ați putea presupune că această bătălie cu șunca a luat sfârșit. Asta ar însemna că nu știți ce înseamnă să cauți, într-o cameră cu 2693 de jucării foarte mari, mari, mijlocii, mici și foarte mici, o șuncă păcătoasă care în continuare, sigur, vă zâmbește provocator ascunsă de privirea ta cercetătoare.
Sursa foto: http://www.hamlady.com/
