O lungă perioadă din viața mea, incluzând liceul și facultatea, am fost extrem de slabă. Oscilam între 45-48 de kilograme la 1,68 înălțime. Atunci îmi doream foarte mult să mă îngraș și încercam tot felul de metode inverse curelor de slăbire despre care citeam în reviste: să mănânc seara târziu, cartofi prăjiți și dulciuri.
Când, în sfârșit, m-am îngrășat într-un timp relativ scurt, pe la vreo 23 de ani și am început să am forme, mă simțeam în al nouălea cer.
Mare parte din viața de adult m-am simțit foarte bine în pielea mea. Asta până când cantitățile imense de dulciuri devorate au început să-și spună cuvântul și am început să-mi doresc să fiu din nou slabă. Mă uitam la pozele din facultate și nu-mi aminteam de ce mi-oi fi dori eu să mă îngraș. Atunci am început prima dietă din viața mea, Dukanul. Nu mi-am propus un număr fix de kilograme pe care să-l dau jos și fără această presiune, m-am trezit cu 19 kilograme mai ușoară în aproximativ trei luni, din nou aproape de greutatea din adolescență.
Mă simt fantastic, parte poate și datorită stilului de viață mult mai sănătos, cu un regim echilibrat și sport zilnic. E ca și cum mi-aș fi făcut operație estetică. Efortul depus nu a fost unul greu și stresant, așa că nu simt neapărat că rezultatele sunt direct proporționale cu restricțiile. Parcă m-aș fi trezit peste noapte slabă din nou, și cu vreo 15 de ani mai tânără. E destul de ciudat dar și amuzant.
Așa-i cu femeile astea. Nimic nu le mulțumește. Dacă au părul creț, musai vor trage de el periodic cu placa încinsă. Dacă e drept, își vor bombarda scalpul cu bigudiuri. Sper să nu mă trezesc și eu pe la 45 de ani, mâncând noaptea cartofi prăjiți în speranța unor extra kilograme cărora să le simt, din nou, lipsa.
Sursa foto: http://all-free-download.com
