La noi funcționează perfect regula conform căreia cu cât adoarme Ania mai târziu, cu atât se trezește mai devreme. Un somn de calitate trebuie să înceapă înainte să fie puiul prea obosit.
Din cauza semifinalei de la Roland Garros (ieeei, bravo Simonaaaa), domnul tătic a ajuns mai târzior acasă, taman la țanc pentru lăpticul Aniei, ceea ce nu i-a oferit păpădiei suficient timp de joacă cu celălalt membru al clanului. Așa că, acest timp a fost furat din cel de somn. O oră și jumătate i-a luat fetițului să adoarmă într-un final și să ne lase pe noi leșinați de oboseală. A vrut fotoliul ei albastru de burete în pat ca să adoarmă în el, s-a tot foit până a decis că i-ar sta mai bine cu fotoliul în cap, apoi s-a chinuit 5 minute să-l zvârle cu efect afară. A vrut să doarmă cu tati în ”calema” (camera) ei, ba pe canapea, ba pe fotoliu, ba în brațe legănată. Ne-a dat apoi afară pe amândoi și a început să plângă că a rămas singură în cameră. Ne-am reunit toți trei în dormitor again unde după 567 de pupici, 234 de îmbrățișări și mângâieri și 700 de poziții schimbate, a reușit, în sfârșit, să adoarmă.
Somnul care nu prinde startul este întotdeauna agitat și perturbat. Ca atare, pe la 12 noaptea s-a trezit mârâită. Domnul tătic sforăia de zor în cealaltă cameră și eu prinsesem 20 de minute de dormit. Inițial, cu ochii lipiți de somn, mi-a cerut bebelușul ei cu pantaloni și șosete din curte. I-am explicat că e noapte afară și că nu putem să-l recuperăm acum. Apoi a vrut păturica ei de bebeluș. Pentru că nu mă mai întâlnisem cu acest termen, am schimbat vreo 6 pături până să se enerveze puica și să renunțe și la asta. Într-un final, a decis că vrea să fie îmbrăcată cu pantaloni și șosete (pentru că, da, tot dezbrăcată doarme). Am pornit spre camera ei să scotocesc în întuneric după recuzita cerută însă am fost oprită la ușă:
-Nuuuuuu, panonii și soșete mami vleau!!!
-Adică astea de pe mine???
-Daaaaaa!!!
Ce poți să faci la 12 noaptea când singurul tău gând este cum să te întorci înapoi la somn mai repede?! M-am despuiat și am burdușit fetițul cu cele cerute. Ca prin minune, hainele fermecate au adormit puiul în câteva secunde.
Cu această ocazie, am remarcat și eu că îmi era cam cald: chiar e fain să dormi dezbrăcat, doar cu un colț de pătură ce-ți mângâie suav glezna. Îți amintești de vremurile demult apuse când tot ce aveai nevoie era îmbrățișarea celui iubit. Da, asta a fost noaptea în care m-am simțit sexy din nou … pentru puțin timp însă deoarece în câteva minute am început să simt răcoarea nopții din cameră. Deh, am şi eu o vârstă şi se pare că focul din sufletul meu refuză să-mi mai ţină de cald. Cam atât cu afișatul meu sexy spre stele! Pe bâjbâite, am luat ce mi-a căzut la mână: două șosete desperecheate și niște pantaloni de pijamale de-ai lui Florin. După încă vreo două întâlniri nocturne cu păpădia, m-am trezit însă la fel cum o făceam după o noapte sălbatică: chiaună de somn!
Memorabilă a fost expresia lui Florin când ne-a văzut așa echipate de dimineață! Așa-i trebuie dacă sforăie noaptea fără nicio grijă!
Sursa foto: http://www.thecrazymamadrama.com