Nouă ne sunt tare simpatice muștele, avem amintiri minunate împreună cu ele și pe Ania o amuză destul de tare. Cu toate acestea, putem părea destul de sadici cu benzile noastre arămii și lipicioase atârnate prin casă, care sunt presărate (uneori din belșug) cu muștele decedate. Nu e o variantă cu care să fim foarte confortabili dar nici nu ne dorim boli transmise spre o păpădie veselă. 

Suntem doar noi două acasă și Ania îmi cere să inventez un joc nou. Chiar am chef să mă joc ceva distractiv dar parcă mi-e și cam lene să mă ridic de pe covorul unde m-am așezat.

Eu sunt fană declarată a Exatlon. Cum zilele trecute mă gândeam că mi-ar plăcea și mie să-mi amintesc de copilărie cu jocurile prezente la finalul traseelor celebrului show, am decis să improvizez ceva chiar la noi acasă. Din fericire, materialul didactic se găsea la doi pași în fața mea: banda arămie atârnată de lustra din tavan și aflată, la venirea toamnei, în lipsă de clienți și o mulțime de mingi cu smiley faces (o pasiune a fetițului), galbene, moi, ușoare și mici cât să le cuprinzi în palmă.

I-am explicat puicii regulile jocului: ridici mâna cu mingea pregătită, țintești și arunci. Sunt în extaz atunci când, din prima, reușesc să lipesc mingea pe banda lipicioasă. Ania râde și mă aplaudă. Ne concetrăm asupra acesteia care alunecă, în reluare parcă, agățându-se cu toate forțele de bandă. Se dă peste cap și se lipește acum cu partea de jos. Suntem cu sufletul la gură. Rezistă sau va cădea? Fetițul nu face față presiunii și își ascunde ochii în mânuțe. Sec și fără efect, mingea cade și se lipește de covor. O aplaudăm totuși încurajator pentru performanță și mergem mai departe. Vrea și Ania să încerce însă se enervează după câteva încercări și decide:

-Tu arunci, mami! Ania îți aduce smiley face.

Mingile zboară prin cameră mai ceva ca la o partidă de tenis. Ania le caută după dulap, pe sub canapea și birou. Așteptăm vesele să cadă pe pământ și aplaudăm printre țipete aterizarea forțată.

La pauză (căci avem parte și de așa ceva), când mă detașez puțin de implicarea în joc, conștientizez ridicolul situației, ceea ce mă amuză și mai tare. Acum sunt mega hotarâtă să organizez un campionat intern, în familie, al acestui joc. I-am găsit chiar și un nume: Exatlonul muștelor de toamnă! Până atunci, trecem însă la runda a doua. Așa, am și eu timp mai mult să mă antrenez!

Sursa foto: aeon.co

 

 

Muștele care au ratat Exatlonul la mustață
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.