Motricitatea e un capitol pe care Ania l-a citit înaintea multora de vârsta ei.
Motricitatea grosieră, care se referă la coordonarea grupelor musculare mari prin mişcarea membrelor, susţinerea capului şi a trunchiului, şi-a început cariera la 6 luni cu primul ridicat singură în picioare, urmat de primii paşi de la 8 luni şi de mersul relaxat la 10 luni. Aici nu a fost prea mult nevoie ca noi să intervenim în vreun fel. Am securizat totul prin casă, am pus perne sau pături moi pe suprafeţe neprietenoase şi am lăsat fetiţul să experimenteze ce lucruri minunate poate face cu corpuşorul ei.
Motricitatea fină, cea responsabilă cu coordonarea mână-ochi, a degetelor, mobilitatea articulară, forţa musculară, etc, se dezvoltă mai lent şi are nevoie mai mai multă atenţie din partea noastră.
La doi ani, păpădia reuşeşte cu succes să alerge, să urce şi să coboare scări, să se dea singură pe tobogan, să sară pe ambele picioare, să prindă sau să arunce mingea spre o ţintă, să scrie cu creionul, să folosească tacâmuri la masă, să se spele pe mâini şi pe dinţi, să se îmbrace (după câteva încercări) şi să se dezbrace, să se caţere (şi să coboare) cam pe orice, să se urce singură pe scaun, să lovească mingea cu piciorul, să meargă cu spatele, să se rostogolească peste cap (în pat), să lovească mingea cu piciorul, să deschidă şi închidă uşi, zăvoare, fermoare, nasturi, capace de creme sau şampoane, să deşurubeze un capac, să transporte în siguranţă recipiente cu apă, să întoarcă paginile unei cărţi, să navigheze prin meniul telefonului meu, să potrivească incastre şi să introducă diverse obiecte în spaţii adaptate formei lor, etc.
Noi am încercat să-i punem la dispoziţie o varietate cât mai mare de jocuri şi jucării menite să exerseze aceste aptitudini şi participăm activ la orice joc iniţiat de puică.
De curând, a primit de la nişte prieteni un set de golf cu crose adaptate la diferite distanţe, mingi, găuri şi chiar steguleţe şi o geantă pentru crose.
Păpădia a fost încântată, ca de orice cadou primeşte şi noi ne-am bucurat că avem încă o modalitate la îndemână de a exersa motricitatea fină.
S-a încins un joc de golf pe teren autohton, iarbă şi asfalt, cu participanţi de toate vârstele, care mai de care mai gălăgios, cu ţipete şi râsete total nepotrivite pentru sportul cel aristocrat. Asta nu ne-a împiedicat însă se ne simţim ca nişte doctori sau bussines man-i fiţoşi dintr-un serial american.
Ania, noua posesoare a jocului a sfârşit prin a fi mai mult fetiţ de mingi decât concurent.
După vreo câteva zile, la o joacă prin curte cu Auri (bunica maternă), puica a redescoperit golful şi a venit entuziasmată în casă, la mine, cu două crose şi-o minge, în timp ce Auri îi aducea gaura şi steguleţul.
-Perfect, îi răspund eu încântată, acum suntem doar noi două şi ne putem juca liniştite.
Ania a cercetat atentă cele două crose şi după un moment de cumpănă, mi-a înmânat mie crosa de apropiere, ea păstrându-şi-o pe cea de distanţă.
Am amenajat un mini-teren de golf în camera ei, l-am pus pe Domnul Hipo să ne care crosele imaginare şi am început treaba.
Exemplific eu prima. Fixez mingea, exersez de câteva ori, în aer, mişcarea şi traiectoria crosei, lovesc uşurel şi … Victorieeeee!!!
Mulţimea este în extaz, Ania râde şi mă aplaudă, eu zâmbesc superior şi accept laurii care mi se cuvin.
Este rândul Aniei să-şi arate îndemânarea. Se poziţionează în fostul meu loc, bâţâie crosa în aer până ameţeşte bezmetică, loveşte şi … se întoarce spre mine mirată. Mingea a trecut razant pe lângă gaură.
-Mai încearcă, pui, o îndemn eu zâmbind.
Reia mişcările … nimic. Cercetează bine terenul poate s-o fi denivelat de la lovitura mea. Pare drept totuşi. Ridică steguleţul … nope, şi aici pare totul în regulă. Mută mingea mai aproape şi loveşte furioasă. Bila rotundă se izbeşte de dulap şi vine uşurel înapoi, la picioarele Aniei. Enervată de atitudinea sfidătoare, puica împinge uşurel mingea cu crosa şi o obligă să intre acolo unde îi era locul de la bun început. Zvârle crosa cât colo şi scutură satisfăcută mânuţele, ca după o treabă bine făcută.
-Iubireee, hai să ne mai jucăm că-mi place, zic eu încercând să presez ambiţia puicii şi recuperând crosa izgonită.
O ia din mâna mea şi loveşte puternic mingea în direcţia opusă găurii. Se uită la mine râzând şi aşteptând mutarea mea.
Preiau iniţiativa şi lovesc mingea tare printre picioarele puicii care începe să alerge veselă după ea. Încerc să o recuperez dar Ania se ţine tare pe poziţii. Greşeşte o pasă şi e rândul ei să alerge după mine.
Luăm câteva time-out-uri cât avem nevoie să recuperăm mingea de sub canapea sau de după dulapuri, în rest, jocul curge cursiv şi antrenant.
Păpădia alunecă pe o carte şi cade la mijlocul terenului. O iau în braţe şi râdem amândouă în timp ce mingea de golf, transformată brusc în puc, ne priveşte nedumerită.
Mda, cam ăştia suntem noi. Stăm mai greu cu răbdarea şi cu activităţile minuţioase. Suntem oameni de acţiune care transformă cât ai clipi un joc arogant de golf într-un hockey plin de înflăcărare, acţiune, senzaţii tari şi hohote de râs.
Sursă foto: https://ro.pinterest.com
