Summery pictures hanging from washing line using clothespins.

Momente de suflet din viața alături de Ania:

Mă așez lângă Ania în pat pentru somnul de prânz. S-a trezit la 5 dimineața deci e destul de obosită. Cum se întâmplă de obicei, se fâțâie și se zvârcolește vreo 40 de minute. Când sunt gata să renunț și să ne ridicăm din pat, adoarme brusc și profund. Mă apuc să lucrez la laptop în bucătărie. După 20 de minute, puica se trezește, strigându-mă. O iau în brațe și-i explic că mai am puțină treabă:

-Nu-i nimic, mami! Eu stau lângă tine și mă uit cum lucrezi.

Îmi cere apoi apă, elefantul auriu de pe raft, mă întreabă ce-i cu scama aceea brown închis de pe covor, vrea un șervețel apoi să-i aduc la masă pisicuțele ponei. Eu lucrez în continuare, printre picături. Meșterește la căștile ce au rămas prinse de laptop vreo câteva minute, timp în care reușeșc să termin ce aveam de făcut. O iau fericită în brațe și observ atunci că scosese protecțiile moi de la căști. Una e pe masă, cealaltă nu se știe unde.

-Ce-ai făcut, pui? Unde e cealaltă protecție?

-Aicia pe jos, mami! Hai, du-te și caut-o!

-Deci de-asta-mi ești? Mi-arunci pe jos protecțiile moi de la căști?

-Dar mami, doar pe una ți-am aruncat-o. Pe cealaltă am lăsat-o aici lângă tine!

Aha, deci se putea și mai rău.

Pentru că e foarte activă și curajoasă, pentru că mereu încearcă figuri noi de acrobație, uneori mai cade. Dacă se lovește mai tare, plânge în brațele mele până se liniștește. Alteori însă, se uită nițeluș nedumerită la mine, în timp ce-și freacă partea vătămată (căpuț, picioruș, mânuță).

-Te-ai lovit, suflet? o întreb eu tâmp, în ciuda evidenței.

-Da, mami, dar nu am plâns!

A.k.a. nu chiar atât de tare.

Sau.

O informez că urmează să plecăm undeva distractiv: la munte, în vizită, în parc, la cumpărături, etc. E foarte bucuroasă, sare, țopăie, se zbenguie, râde și cântă prin casă. O chem s-o ajut la îmbrăcat dar îi este imposibil să stea liniștită. Dă din picioare ca un ieduț și mă lovește în coaste.

-Auuuu, te rog să nu mă lovești că nu-mi place!

-Dar mami, nu eu te-am lovit. Puriceii mei din picioare care mă gâdilă au făcut asta!

Adevărul este că și eu îi simt atunci când sunt bucuroasă, prin tot corpul, doar că pe ai mei, am avut timp să-i dresesez spre o atitudine mai nonviolentă.

Am prins aceste momente bine de sufletul meu, le-am baricadat la amintiri eterne și acum le-am pecetluit și în Jurnal. Cât de minunat e să ai o păpădie veselă în viața ta!

Sursa foto: news.cnrs.fr

Momente din cutiuța noastră cu amintiri
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.