Au venit în vizită verişorii Aniei, Miru şi Mihnea (alias Milu şi Mica) însoţiţi de sor-mea (alias Adi). Efu (cumnățelul) e acasă, lucrează, că are mâine un audit pe departamentul lui. De fiecare dată când se întâmplă asta, un micuţ cataclism natural se abate asupra casei noastre.
În primele minute e linişte. Liniştea dinaintea furtunii. Se pupă, se îmbrăţişează, Anuşca se odihneşte puţin în braţele mătuşcuţei ei.
Lansatorul de uragane este Mihnea. Aruncă o privire fugară prin cameră în căutare de noi jucării achiziţionate apoi începe potopul.
Înhaţă chitara cu sunete de animale primită în dar de la naşii păpădiei şi începe să cânte o piesă de un rock nedefinit, cu dat din plete şi mişcări de Steven Tyler. Aruncă membrii patrulei pe jos şi se înghesuie pe canapeaua micuţă din camera păpădiei. Ba nu! E mai bine pe fotoliu ei din burete. Sau pe jos. Sau pe canapea. Sau pe fotoliu.
Se urcă pe spătarul fotoliului până la tavan în căutare de pânze de păianjen, apoi o strigă bebeluşeşte pe mămica lui să-l dea jos că îi e frică de înălţimi. Soră-mea se conformează doar că, pe când să-l ia în braţe, realizează că feciorul a depăşit-o de ceva vreme în înălţime.
Ajuns pe teritoriu prietenos, Mihnea începe o cursă de pe calul balansoar, cu broasca ţestoasă cântăcioasă.
Descoperă cuburile cu cifre de carton primite în dar de la Isa şi, ca un arhitect iscusit, proiectează clădiri pe covor.
Ania îl priveşte fascinată, sorbindu-i din priviri orice mişcare.
Miru pare paşnică. Primeşte îngăduitoare toată armata de jucării pe care păpădia i le oferă în braţe. Primeşte şi şarpele lung şi greu care i se înfăşoară cu ajutorul lui Ade în jurul gâtului. Apoi le deşartă pe toate pe canapea cu un: Mersi, dar nu vreau să mă joc cu ele!
Apare Masha în peisaj şi Mihnea începe procesul de hârâit căţeluşa. Miru, apărătoarea supremă a drepturilor animalelor, îi aplică instantaneu pedepse lui Mihnea care încearcă să se replieze. Hârjoneala dintre fraţi se desfăşoară sub privirile amuzate ale fetiţului.
Între timp, ai putea zice că sor-mea e citavă la cap. Dar când profitând de agitaţia din cameră, începe să întărâte patrupeda cu un porc guiţător de cauciuc, începi să-ți dai seama care este sursa originară a furtunii.
De la toate emoţiile simţite, Masha scapă un pişu pe covor. Ania se precipită imediat, o trage pe Miru de mână și strigă entuziasmată:
-Masha, pișu! Masha, pișuuuu!!!
Cu o calmitate teribil de ardelenească, Miru o întreabă serioasă:
-Ok, am înțeles, dar de ce țipi?
Câteva zeci de îmbrățișări mai târziu, vreo trei aruncări în aer, vreo opt cărți golite din biblioteca mea de către Miru și vreo câteva tone de energie descărcată, cei trei trebuie să plece acasă.
În timp ce eu privesc rămășițele dezastrului lăsat în urmă de trupa veselă, o zăresc cu coada ochiului pe Ania care ține la piept felicitarea confecționată from scratch de Miru și primită în numele celor patru Pascu de ziua ei de sfânta Ana, în timp ce murmură nostalgică:
-Milu, Mica, Adi!
Da, asta-i familia! Cei care te fac să râzi cu lacrimi, cei care-ți spun direct ce simt, cei în a căror îmbrățișare simți iubirea, cei care te ridică atunci când cazi, cei reali și autentici, cei care ți-au fost destinați să fie ai tăi pentru totdeauna!
