Cartea mi-a recomandat-o un prieten aflat în criză de cunoscuți care să profeseze ca psihologi. A zis: ”Bă, tu sigur o să empatizezi cu your brothers from another mother!”. A avut dreptate.
Am început o aventură cu Minciuni pe canapea, ascunsă de privirile geloase ale Aniei care reacționează cu agresivitate la interacțiunile mele cu prietenele cartonate. Ne întâlneam pe furiș, în întunericul de după 10 seara, vegheate de o lampă de citit micuță și romanțoasă. Era fascinant să ne povestim despre noi. Îmi era întotdeauna greu să mă desprind de ea:
-Așa de mult îmi place cu tine, dar știi … trebuie să plec!
-O, nuuu! Te rog, mai stai puțin!!!
-Îmi pare rău, draga mea, dar păpădia se trezește în câteva ore și trebuie să fiu aptă de joacă. Ne vedem iar mâine seară! Promit!
-Te rooooog! Mai rămâi doar un capitol măcar!! Știi că-ți dorești și tu! N-o să poți dormi acum că ești cu gândul la mine, la ce se va întâmpla.
-Uuuuff. Bine, doar un capitol.
De multe ori adormeam îmbrățișate.
Relația noastră a durat mai mult decât mă așteptam dar, așa cum știam amândouă de la început că se va întâmpla, s-a terminat. Am rămas însă, gândindu-mă încă, la nopțile cu ea.
Când citesc o carte, îmi place să știu mai multe despre autor, despre viața lui. Îmi place să-mi imaginez ce l-a făcut pe el să gândească așa. Sunt curioasă cât de mult se expune prin cuvinte sau cât de mult se ferește de privirile intruzive ale cititorului. Vreau să identific cât de strânsă este relația dintre autor și cartea sa. Este acea carte o mărturisire a unei vieți sau o plăsmuire a unor întâmplări ce au interacționat puternic cu personalitatea lui?
Irvin Yalom s-a născut în Washington, într-o familie de imigranți ruși. Devine psihiatru la presiunile familiei sale de a urma o carieră în medicină, dar rămâne atras de literatură. Se remarcă în profesia aleasă și publică o serie de lucrări de specialitate. Pasiunea lui nu se stinge însă și debutul ca romancier îi asigură succesul și în acest domeniu.
Se spune că cele mai bune cărți sunt cele scrise din experiența personală pentru că sunt autentice și reușesc să transmită adecvat și în cunoștință de cauză, mesajul către cititori.
În Minciuni pe canapea, Yalom se expune destul de mult. Se transpune în personajele sale fără teamă, îi înzestrează cu anumite caracteristici care îi aparțin (fiu de emigrant, dorința de a scrie dar împins spre o carieră în medicină). Vorbește despre o viață pe care o cunoaște, cea a psihoterapeuților și a pacienților, a relațiilor dintre ei.
Limbajul pe care îl folosește este accesibil (fără terminologii specifice), natural.
Descrierea cărții sugerează o linie centrală bazată pe relația psihoterapeutică între Ernest (personajul preferat al autorului) și Carol (nevasta frustrată care caută răzbunare). Mă așteptam astfel ca pe sute de pagini să se desfășoare o dramă regăsită și în alte cărți surate: ei se cunosc, totul decurge bine până el face ceva de neiertat, ea se supără și pleacă, el plânge, o cheamă înapoi, ea refuză, se supără el, îl caută ea și tot așa. Presupunere eronată, din fericire. Eu aș spune că în carte sunt descriși trei psihanaliști, cu viețile, interesele, personalitățile lor, și cu modul lor de a aborda relația terapeutică.
Yalom este obiectiv cu cei trei. Transpare și în carte ambivalența lui în privința carierei alese: îi pedepsește aspru pe psihanaliști (există un moment genial, aproape de jumătatea cărții, când face un mișto grosolan de autosuficiența acestora) dar în același timp redă încrederea în ei prin personajul lui favorit.
Există o anumită teamă față de orice profesionist care se ocupă cu tainele psihicului (psiholog, psihoterapeut, psihanalist, psihiatru, etc.), izvorâtă probabil din frica de a fi manipulat, din neînțelegere. E teribil de înfricoșător să predai puterea asupra vieții tale, asupra deciziilor pe care le iei, unui necunoscut. Din fericire, nimeni nu trebuie să facă acest lucru. Tu singur pleci în căutarea ta. Ești doar ghidat de psihoterapeut să reușești să te găsești. În cazul pacienților cu tendințe dependente, cei care ajung să renunțe la sine și lasă specialistul să conducă eul, este considerată o victorie separarea pacientului de psihoterapeut (opoziția, ruperea lui, câștigarea independenței fiind obiectivul principal).
Mulți contestă existența acestor profesii (îi acuză că ar fi inutili, că nu practică o știință reală) probabil din necunoaștere sau din experiențe anterioare cu specialiști mai puțin instruiți.
Sunt însă alții care îi venerează, care le atribuie însușiri supranaturale, care consideră că aceștia știu totul despre tainele psihicului și cu siguranță, viața lor este perfectă, cu siguranță știu cum să gestioneze orice situație și să aibă control asupra tuturor. Yalom reușește să dea o palmă imaginară spre trezirea la realitate și-i reduce pe psihoterapeuți la condiția lor umană, cu idealurile, obsesiile și problemele lor.
Fin cunoscător al naturii umane prin meseria pe care o practică, autorul zugrăvește personaje firești, naturale și împletește calități și defecte într-un tumult de emoții care însoțesc șirul gândurilor eroilor. Nu-ți prezintă faptele ca într-o relatare informativă pe care tu trebuie să o crezi, ci intră în profunzimea lucrurilor și te face părtaș la trecutul și istoria psihologică a personajului, ca tu să poți simți, odată cu el, de ce acționează acum în felul în care o face.
Plusuri: o carte sau un film bun se cunoaște după cât rămâne în gândurile tale după ce s-a încheiat. Eu încă mă mai gândesc la:
-citatul din Hegel: ”Bufnița Minervei zboară numai în amurg”. Înțelepciunea (bufnița Minervei), adevărata față a unei situații, poate fi văzută după lăsarea serii, după ce situația s-a consumat, după ce emoțiile s-au stins și poate fi privită la rece, obiectiv.
-Hemingway spunea că terapeutul lui e Corona (mașina de scris). Cunosc acest sentiment.
-în timpul somnului REM, amintirile ne sunt reactivate, chiar și cele neplăcute. Subconștientul ajută însă organismul să se odihnească, să nu-și întrerupă somnul, să nu se trezească și modelează visele înlocuind temerile noastre cu simboluri mai puțin înfricoșătoare pentru noi.
Minusuri:
–prea multe coincidențe (X se întâlnește cu Y care îl știa pe Z care era terapeutul lui X) și asta a știrbit puțin autenticitatea relatării evenimentelor, m-a transpus prea mult într-un roman de ficțiune, mi-a întrerupt imaginația din a curge liber
-pe alocuri este predictibilă, deduci din expunere ce finalitate va avea o anumită situație
Minciuni pe canapea nu poate fi acuzată de monotonie pentru că te învârte în lumea insinuărilor sexuale, a afacerilor la bursă, a jocurilor de noroc, a eticii terapeutice, a celor putred de bogați, a avocaților, a escrocilor, a pasiunilor, a obsesiilor și supune unui test de autenticitate reciprocă, relația terapeutică. Dacă va trece sau nu testul, dacă psihoterapeutul va reuși să se dezvăluie în întregime, să profite de pacient spre a-și găsi confortul psihic, fără a-i dăuna însă acestuia, rămâne să judecați singuri.
Celor deschiși spre introspecție, spre a vă analiza anumite trăiri, celor care vor să se lase ghidați de un psihoterapeut de renume, care vor să caute răspuns unor întrebări pe care nu știu să și le pună, care vor să arunce o privire fugară în lumea unui psihanalist și să facă cunoștință cu unele dintre tehnicile lui, vă recomand cu drag această carte (psiholog sau nu fiind), care pentru mine, așa cum spunea cineva, a fost ”hit”.
Sursa foto: http://www.elefant.ro
