
Cred că eram prin gimnaziu când ai mei au cumpărat prima noastră cameră video. Au urmat o serie de filmulețe homemade, fie noi veseli pe acasă, fie prin vacanțe, excursii sau la evenimente importante, filmulețe pe care le avem și acum inscripționate pe anticele casete video. Ne-am propus la un moment dat să le transportăm pe un sistem mai nou, dar cum avem și un aparat video la care să le vedem, parcă e mai frumos așa, ca totul să vorbească despre exact acele vremuri. Mi se pare minunat că tehnologia de azi (și de ieri) ne permite să mai aruncăm câte o privire nostalgică și amuzată asupra trecutului. Și din acest motiv, Ania are parte de o multitudine de fotografii și filmulețe cu ea, din toate etapele prin care a trecut.
Domnul tătic a achiziționat pentru un eveniment de-al lui, un trepied menit să susțină telefonul în timp ce filmează. Pe când îl monta concentrat, a avut parte de toată atenția păpădiei, care întreba curioasă despre fiecare mișcare a lui.
Pentru că orice nouă achiziție trebuie testată, Florin și-a luat modelul preferat și i-a oferit îndrumările necesare pentru realizarea unui filmuleț corespunzător. Mi-a fost foarte drag de ei, Ania cum îl asculta curioasă și atentă, domnul tătic învățându-și fetițul despre prezentarea imaginii de sine în societate, dar m-am și amuzat foarte tare de fetițul care după câteva secunde s-a plictisit de îndrumări și a început să improvizeze și de tăticul care a devenit într-o clipă asistentul care închide și deschide camera pentru micuța vedetă.
În toate celelalte vreo 8 filmulețe care au urmat, realizate în totalitate, la cererea și prin reprezentația păpădiei, cu aportul minim al domnului opritor și pornitor de butoane, m-a fascinat dezinvoltura și atracția puicii pentru această nouă activitate. Cu formule de genul: ”ia uitați-vă la mine”, ”bună-bună”, ”vă iubesc, pa!” ”să vă prezint jucăriile mele”, cu un zâmbet menit să topească orice distanță virtuală și să ajungă direct la inimile privitorilor, cu glume, cu figuri de dans, cu acrobații, cu scheme de karate, Ania mi s-a părut în acele momente născută chiar acolo, în fața camerei. Ba chiar și-a pus la încercare și talentul regizoricesc atunci când a plecat cu trepiedul care filma într-o aventură ce prezintă abstract întreaga noastră locuință sau când îl îndemna pe Țuțoi alias Enzo să nu fie timid în fața camerei de filmat.
Probabil că este o caracteristică a generației Alfa (cei născuți după 2010), o generație care, conform specialiștilor, va schimba lumea radical în bine dar eu nu pot să nu mă întreb de când mi-am văzut puiul simțindu-se atât de confortabil în fața lumii, dacă nu cumva blogul acesta, va fi transformat foarte curând, în cel mai iubit vlog din Univers.
Sursa foto: photos.com