De când obișnuiam să ne plimbăm pe străduțele răcorite după ploaie, Ania iubește melcii. Îi studiază cu atenție, îi prinde de cochilie și le povestește câte-n lună și în stele.
După o tură de joacă prin curte cu Auri și Dorin, vine ora cinei așa că invit politicos păpădiul la masă. Sunt însă anunțată prin fereastra deschisă că vom avea invitați la cină:
-Maaami, vine și mecul cu Ania!!
-Bine, iubire, hai că mai pun o farfurie în plus!
Literally, se pare, pentru că iau o farfurioară din setul de plastic al păpădiei, torn puțină apă și poftesc târâtorul să ni se alăture. Ales fiind de fetiț să-i fie prieten, melcul nostru nu e unul ca toți melcii: nițeluș mai mititel, casa și-o poartă șui puțin pe-o parte și, contrar credințelor populare, este extrem de ager.
Îl așez în farfuria lui și începem desfășurarea cinei. În câteva secunde, melcul evadează și se îndreaptă îndrăzneț spre farfuria păpădiei. Îl cert puțintel și-l repoziționez la locul lui. Cred că e născut în zodia berbecului pentru că melcul nostru refuză să se conformeze cerințelor de bună purtare la masă.
Pentru că nu reușesc să iau nici două îmbucături din mâncarea mea odiniară caldă, așez peste farfurioară un guler de plastic din fostul robot al fetițului, blocându-i astfel vederea laterală. În sfârșit, încep să ingurgitez. Câteva momente mai târziu sunt atenționată de Ania:
-Maaaamiii, mecul aleagă sus!!!
Într-un echilibru precar, melcul nostru atârnă de o margine a gulerului protector. Plusez cu o altă farfurie pe post de capac, anihilând orice posibilitate de eliberare a evadatului.
Reușim să terminăm de mâncat și Ania se reorientează spre jucăriile ei cărora, prinsă cu noul prieten, le dusese dorul.
Eu, om milos pentru care orice suflet este important, îndeplinesc dorința melcului și-l eliberez înapoi în grădina din curte.
După vreo oră, fetițul își amintește responsabilitățile ei de gazdă și solicită o întrevedere cu domnul melc. Îi explic că a dorit să plece spre ale lui:
-Aaaaaa, pecat mami mecu și tati mecu casa lui???
Bineînțeles, unde altundeva putea să plece melcul decât acolo unde este cel mai bine: acasă la mămica și tăticul lui!
Sursa foto: www.smithsonianmag.com
