Cele mai dificile momente de gestionat din tot parentingul acesta minunat sunt răcelile, bolile fetițului și tantrumurile. În timp ce orice variație în starea de sănătate a copilului tău va crea asupra ta o stare de anxietate ce nu cred că se va diminua cu trecerea vremii, tantrumurile sunt mai mult însoțite de disconfort: nu e plăcut să-ți vezi puiul plângând tragic atunci când tu îi refuzi cu perseverență capriciile. Ai vrea să înțeleagă cât de absurd pare să alergi dezbrăcat prin zăpadă la minus 20 de grade, să înțeleagă de ce nu poți să-l lași să verse berea pe covorul din camera ei, de ce nu o poți lăsa să-și bage acul în guriță sau de ce universul nu poate transforma noaptea în zi exact în acel moment când își dorește ea. Când face câte o criză de furie în public ai tendința să îți pierzi răbdarea, să fii mult mai conștientă de privirile celor din jur, să te simți un părinte inadecvat, să o iei personal, să urăști tantrumurile astea și tot  ce le declanșează.

Bineînțeles că ai citit cât de benefice sunt aceste tantrumuri, că ele semnalează o problemă pe care puiul tău nu știe altfel cum să ți-o comunice, de oboseală, foame, teamă, pierderea conexiunii cu tine, că ele eliberează emoții care vor șterge ca o furtună suflețelul încărcat al copilului tău, eliberând zâmbete și voie bună, dar parcă tot te apucă disperarea atunci când te confrunți cu primele lui semne și știi prea bine ce urmează. Cauți articole despre când Dumnezeu o să se încheie în sfârșit perioada asta grea din viața voastră.

Eu am găsit un medicament extrem de eficient care nu are nicio contraindicație. În fața apariției unui tantrum încep să mulțumesc pentru ce sunt binecuvântată:

-Slavă Domnului că e doar un tantrum și nu vreo boală păcătoasă.

-Slavă Domnului că plânge pentru că a refuzat să mănânce prânzul și îi e foame acum mai devreme, nu pentru că nu are ce mânca.

-Slavă Domnului că e obosită după o zi în care am creat atâtea amintiri minunate. Tantrumul va trece repede, amintirile rămân o viață.

-Slavă Domnului că are puterea să se exprime și curajul să-mi ceară ajutorul.

-Slavă Domnului că nu am lăsat-o să tundă cățelul că astfel a reușit să pornească descărcarea emoțională.

-Slavă Domnului că îmbrățișarea din aceste momente va restabili conexiunea și-i va alunga orice teamă.

-Slavă Domnului că poate să plângă și că nu are vreun blocaj emoțional.

-Slavă Domnului că motivele ei sunt minore și nu încercate de vreo traumă.

Părinți de copii mici și vioi, încercați și voi acest medicament. Se eliberează fără prescripție medicală și are efecte imediate.

Sursa foto: http://darleenclaire.com

 

 

Medicament pentru părinți împotriva tantrumurilor
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *