I-am luat Aniei un nou căţeluş, cel de-al treilea al familiei. E fetiţă, o cheamă Masha (după personajul din desene animate preferat de păpădie şi după celebrul Maş), face parte din rasa teckel, e neagră cu galben şi alb pe piept şi are opt săptămâni.
A fost o decizie spontană, deşi ne gândeam de ceva vreme la acest lucru. Ania îi iubeşte foarte tare pe Enzo şi pe Lulu dar simţeam nevoia unui pui care să nu crească aşa uriaş şi pe care puica să-l poată, la un moment dat, plimba cu lesa. Tati a văzut un anunţ pe un grup din Orăştie şi în două ore plecam toţi trei să o aducem pe Masha acasă.
În curtea plină de căţeluşi (mama, tata şi vreo opt copii), am văzut pe chipul Aniei fericirea în stare pură. Râdea şi alerga de la unul la altul să îi îmbrăţişeze.
Tăticul puilor s-a îndrăgostit la prima vedere de mine: se urca pe genunchii mei adunaţi la piept şi mă privea visător, fix în ochi. I-am explicat că are responsabilităţi, o soţie şi mulţi copii de crescut şi că nu se pune problema să-l iau cu mine, oricât de drăgălaş ar fi.
Masha ne-a ales singurică. A venit veselă spre mine, dând din codiţa ei micuţă şi lingându-mă pe mâini, cea mai îndrăzneaţă şi iubitoare dintre fraţii ei. Tati a decis că ea ne era sortită.
Tot drumul până acasă, Ania a ţinut-o strâns la piept. I-a zâmbit continuu şi îi dădea pupici sfioşi pe blăniţa ei întunecată.
Când am ajuns acasă, păpădia a refuzat să coboare din maşină. A prins-o pe Masha mai bine şi ne făcea semn cu mâna că nu-nu, nu are de gând să o părăsească pe Masha în maşină.
După ce i-am explicat că puiul de căţeluş va veni cu noi acasă, s-a lăsat dusă în braţe în curte, doar cu Masha strânsă la pieptul ei.
I-a dat să pape, i-a adus apă şi a împărţit toate jucăriile cu ea. A ferit-o de Pisi şi de ceilalţi căţeluşi ca o mămică grijulie care-şi protejează puiul.
Când noua ei prietenă, după toate emoţiile trăite, a adormit un somn adânc, Ania însă nu era pregătită pentru o pauză şi nu a fost de acord cu acest lucru. A ridicat-o, a întors-o, a învârtit-o, i-a deschis ochişorii. Nimic. Masha dormea în continuare. Aşa că fetiţul a învelit-o bine cu o faţă de masă şi s-a aşezat răbdătoare lângă ea.
A doua zi dimineaţa am plecat toţi trei cu Masha la doctorul veterinar să-i facă vaccinul şi deparazitarea. Un băieţel aflat acolo cu căţeluşul lui, a luat-o fascinat pe Masha în braţe. Atunci am asistat la primul moment de posesivitate manifestat de Ania care a început imediat să plângă şi nu s-a oprit până când micuţa ei prietenă nu s-a aflat din nou în braţele ei.
Ghemotocul mic cu blană este foarte ataşat de păpădie: o urmează peste tot, o linge pe mânuţe, o muşcă de picioruţe, o trage de pantaloni şi de bluziţă şi plânge atunci când nu este lângă ea. Ania îi oferă boabele cu o linguriţă de plastic, le împrăştie pe covor şi le adună înapoi în vas, îi prezintă toate jucăriile ei şi o plimbă peste tot cu ea.
Nu încercăm să o învăţăm despre responsabilitate şi nici despre empatie pentru că puica e prea micuţă acum ca să le înţeleagă. Masha este o responsabilitate în plus pentru noi. M-am trezit stând cu căţeluşa jumătate de oră în braţe ca să poată dormi, pentru că puica nu lăsa pe nimeni altcineva să se apropie de ea. Mi-am amintit de cum dormea fetiţa mea la pieptul meu când era micuţă. Tati se trezeşte noaptea din două în două ore ca să distreze o Masha plictisită. Şi el îşi aminteşte de când era păpădia bebeluş.
Bineînţeles că Ania mai uită de reguli şi o mai prinde pe căţeluşă de gât, o bagă cu boticul în apă când aceasta nu-şi dă seama că, de fapt, îi este sete, o mai aruncă din braţe când dă peste o jucărie de mult uitată. Dar noi suntem mereu acolo să ne asigurăm că amândoi puiuţii sunt bine şi fericiţi.
Masha a venit în familia noastră pentru a fi prietena Aniei. Şi deocamdată, face o treabă extraordinar de bună!
