Eu consider că avem destul de multe animăluțe asupra cărora ne-am luat respnsabilitatea de a le proteja. Parte pentru că ne dorim din suflet ca Ania să le cunoască cât mai bine și să le considere prietene, parte pentru că nouă înșine ne sunt extrem de dragi. Pentru cine nu este familiarizat cu noi, repet acum: avem trei căței, o pisică, două păsărele zebre australiene, doi papagali, găini și cocoși și un acvariu cu o multitudine de peștișori în el.
Ania însă nu este de aceeași părere cu mine. Îndrăgostită până peste cap de orice tip de animal are în fața ochilor (și chiar mă refer la orice tip de animal), de câte ori ne uităm la vreun filmuleț cu animale, păpădia îmi cere cu insistență să luăm și noi animăluțe din acelea drăgălașe la noi acasă și să avem grijă de ele.
Vreți să știți ce avem deocamdată pe lista de așteptare? Păi ar fi cam așa:
-căței, mulți cățeeeei, mult mai mulți căeței, cei mai mulți căței: dalmațieni ca Marshall pompierul din patrulă, un mops simpatic, un labrador, ceva flocoșenie de rasă neidentificată (bichon poate), neapărat un huski și un ciobănesc german, doi bulldogi, unul francez și unul englez, un beagel și, per total, cam toate rasele posibile.
-două pisici care să se joace, care să muște și să se spele.
-cam orice fel de pește vede, indiferent de specie și indiferent dacă ar încăpea sau nu în acvariul nostru: păstrăv, somn, știucă, etc.
-papagali, mulți papagali, pentru că sunt teribili de amuzanți.
-o bufniță îmbufnată.
-un dihor care să se joace pe sub zăpadă.
-șerpi și șopârle neapărat.
-o broască țestoasă care să stea în acvariu și o broască normală ca să nu se plictisească cealaltă.
-melci.
-un ponei, dacă s-ar putea să fie și colorat și unicorn.
-un ied țopăitor.
-o maimuțică ce are mâini și în loc de picioare ca poată să se cațere pe perdea.
-un tigru care e tot un fel de pisică, mami!
-un urs panda și un urs koala pentru că sunt foarte drăgălași.
-un baby elefant, că ăla nu e chiar așa de mare.
Și asta este lista scurtă. Ca atare, suntem acum în căutare de închiriat un spațiu care să fie și pădure și junglă și deșert și apă și care să fie umplut până la refuz cu iubire, armonie, pace și înțelegere din belșug. De restul, promitem să ne ocupăm noi, cu multă grijă și responsabilitate.
Sursa foto: http://hdwallpapersrocks.com