Sunt la laptop, caut să văd când se lansează ultimul film al lui Woody Allen. Păpădia vine la mine cu un castronel în braţe şi mă informează:
-Mami, am angli ţacă! adicătelea I’m hungry îngheţată sau îi e foame de îngheţată.
În curte, fetiţul porneşte într-o urmărire a Mashei cu crosa ei de golf. Se opreşte o clipă, se întoarce spre mine care căutam reţete din lumi îndepărtate, şi-mi strigă veselă şi grăbită:
-Come on, mami! Maaamiii, come on!!!
Îi aranjez măsuţa pentru pictat, o pup pe Ania pe frunte în timp ce se aşează pe scăunel şi-mi spune drăgălaş, cu cel mai angelic chip:
-Tenchiu, mami! adică Thank you, mami!
E drept că uneori foloseşte şi musumesc sau mesi (mulţumesc sau mersi), în funcţie de ce dispoziţie are.
Taică-su o gâdilă pe burtică într-un râs gălăgios şi molipsitor. Păpădia mă cheamă veselă să o „salvez” cu un „Hep mi, maaami, hep miiii!!!!”, alias „Help me, mami, help me!”.
Stăm în pat în așteptarea somnului de prânz. Ania decide că îi e cald și e cazul să-și dea pantalonii jos. În timp ce-i aruncă cât colo spre noptieră le urează și rămas bun: ”Gubai, panonii!” (goodbye, pantalonii).
Stă plictisită la măsuţa ei verde. A terminat cu desenatul şi plimbă leneş un creion printre degete. Deodată îl aruncă pe jos. Eu, amabilă, îl ridic şi i-l înapoiez. Aud în urma mea un “Guboi, mami!” (good boy, mami). Încerc să nu mă simt insultată. Măcar am făcut aportul cum trebuia.
Boscorodesc nemulţumită în timp ce usuc apa proaspăt aruncată de păpădie spre televizor:
-Hai mă Ania! Ţi-am mai spus să nu te joci cu apă aici că se strică televizorul.
Vine şi mă ia de mână cu un zâmbet de “totul va fi în ordine”:
-Soli, mami, cuje! (Sorry, mami, scuze!).
No, mai zi ceva!
Culorile vor fi anunţate tare şi răspicat, în modul bilingv: blue-abastu, led-loşu, green-vede, yellow-gaben, orange-pococaliu, pink-loz, withes-ab, păpăl(purple)-mov, şi asta doar pentru că am insistat eu cu partea în română.
Animalele vor fi recunoscute şi ca: duck, dog, cat, cow, horse, rhino, etc.
Cifrele până la 10 sunt cunoscute de asemenea în ambele limbi.
Da, păpădia mea vorbeşte în engleză aproape la fel de multe cuvinte ca şi în română. Oricât am încercat eu să o învăţ în limba maternă culori, animale, obiecte, se pare că dacă nu mă exprim permanent în versuri de cântecele vesele şi nu am mereu în spate personaje haioase şi multicolore, sunt mult mai plictisitoare decât învăţatul din cântecele. De aici şi importanţa materialului didactic viu şi activ în învăţare.
Dacă nu aş mai ieşi din când în când din casă, aş putea jura că suntem o familie de imigranţi dintr-un stat american. Partea faină e că dacă decidem vreodată să plecăm din ţară, Ania este deja echipată cu instrumentele de bază.
Îi explic fetiţului că ea cunoaşte cuvinte dintr-o altă limbă, că noi vorbim limba română, îi traduc şi în limba maternă orice cuvânt sau expresie o foloseşte ea în engleză. Nu mă îngrijorează deloc bilingvismul păpădiei, ba din contră, doi ani este vârsta la care cei mici absorb şi asimilează cu însetare orice fărâmă de informaţie. Am o fetiţă isteaţă de care sunt tare mândră!
Cea mai mişto parte din această experienţă e că pot sta liniştită: ştiu de-acum deja cu cine mă voi uita eu la filme în engleză fără să fie nevoie de traduceri sau subtitrări!
Sursa foto: http://www.elllo.org
