Iubesc extrem de mult libertatea. A mea şi a celorlalţi. Am o foarte mare problemă cu cei care încearcă să-mi spună cum ar trebui să-mi trăiesc viaţa. De aceea nu-mi place să dau sau să primesc sfaturi. Pot primi sau oferi păreri personale despre o anumită situaţie. „Mie mi se pare că…”, „Eu cred că…”, „În locul tău cred că m-aş simţi…”. Dar siguranţa cu care unele persoane sunt convinse că ştiu mai bine despre cum ar trebui alţii să-şi trăiască viaţa mi se pare o dovadă de autosuficienţă şi mă irită teribil, mai ales că în mare parte din cazuri, aceste credinţe sunt eronate. Poate că or funcţiona în cazul tău, dar asta nu înseamnă că se aplică tuturor. În asta şi constă frumuseţea oamenilor, în diversitate. Altfel, am fi o gașcă de oameni care simt la fel, se comportă identic și trăiesc aceeași viață, ca pe o uniformă de care te-ai plictisit dar ți-e teamă s-o dai jos, așa că le-o impui și celorlalți. Identitatea ar fi doar o noțiune fără sens.
Iubesc să aud poveşti despre oameni care fac altceva decât fac eu. Chiar dacă îmi spun „Eu n-aş face niciodată asta”, îmi place să-i ascult şi să le admir trăirile.
Există bineînţeles o limită clară şi de netrecut. Câtă vreme nu faci niciun rău grav celorlalţi prin acţiunile tale, poţi fi cine îţi doreşti tu. Nu voi spune criminalilor, violatorilor, agresorilor: „Fii cine simţi să fii!”. Nu voi accepta niciodată persoanele care frâng aripi și distrug destine. Voi încerca să am compasiune pentru viețile lor, să înțeleg în ce punct al vieții lor au încetat să mai fie oameni și au devenit monștri, cum a reușit durerea să-i transforme în asemenea hal (câteodată e nevoie de atât de puțin ca să producă atât de mult rău în jur), dar nu-i voi ierta niciodată. Însă câtă vreme vieţile celor din jur nu sunt afectate de acţiunile tale, din punctul meu de vedere, fă ceea ce simţi.
Detest minţile castratoare care încearcă să dicteze trăirile celorlalţi. Mi se par o dovadă de intelect limitat care nu poate cuprinde mai mult decât oferă deschiderea ochelarilor de cal. Cred că au nevoie de control asupra celorlalţi pentru că le e teamă că altfel, universul lor îngust va fi deranjat şi nu vor mai putea restabili ordinea în el.
Să afirmi cu siguranţă că ştii cum ar trebui să trăiască ceilalţi … mi se pare că nu ai înţeles nimic din viaţa asta şi pierzi toată frumuseţea şi esenţa lumii.
Inteligenţa generală este capacitatea de a te adapta la situaţii noi, pentru care nu ai soluţii prestabilite, algoritmice.
Era o vreme când sacrificarea fecioarelor, arderea pe rug şi sclavagismul erau considerate normalitate. Privim cu oroare acum acele practici, ne considerăm avansaţi şi emancipaţi dar suntem siguri că persoanele homosexuale vor arde în focurile iadului.
Da, aşa e. Şi eu sunt mega convinsă că homosexualii aleg dinadins o viaţă trăită cu prejudecăţile celorlalţi în coaste, doar aşa, ca să îmi facă mie personal în ciudă. Şi ştiu eu sigur că dacă Ania va vedea vreodată două femei pupându-se pe gură, „microbul” homosexualităţii se va instala definitiv în ea.
În filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac (strange, creepy, weird but beautiful movie), apare la un moment dat ideea unui pedofil care și-a blocat până la impotență aceste porniri atroce. Deși personal aș decapita (asumându-mi repercursiunile), pedofilii care acționează conform impulsurilor sexuale și distrug viața unui suflet inocent care caută protecție, am încercat să gândesc outside the box. Ce-i mai oribil, un om bolnav care cu siguranță a fost abuzat, căruia îi este rușine de boala lui și luptă cu eforturi supraomenești să o anihileze total din sistem sau un alcoolic agresiv, care după ce își bate nevasta și copiii de câțiva anișori, se duce la birt să mai bea un pahar de pălincă și să se laude prietenilor cu isprava lui?
Iubesc spiritele libere, tolerante, liniştite, cărora nu le e teamă de diferit. Spiritele care ştiu exact cine sunt ele şi nu tremură de spaimă că ceva ar putea schimba asta. Mi se par spirite înălţate deasupra tuturor.
Se pare că e foarte greu să iubeşti. Unora, să iubeşti și să accepți pe cineva diferit de tine, li se pare imposibil, un păcat de neiertat, așa că îmbracă haina judecătorului și împart sentințe în stânga și-n dreapta.
Pentru unii, ”iubește-ți aproapele” se limitează doar la slujba de duminică, doar în incinta bisericii și doar la persoanele care tu consideri că merită acest lucru. Trist e că nici măcar nu realizează că astfel se îndepărtează tot mai mult și mai de neîntors, tocmai de esența acestor vorbe.
Peace and love, brothers and sisters!
Sursa foto: https://www.willowcreeksa.co.za
