Persoana care reușește să mă enerveze cel mai tare pe lumea asta, dincolo de zen-ul meu empatic, este Flori, adicătelea, soțu’!

Având în vedere că acesta este un text aniversar, nu știu dacă am început tocmai bine.

Masochistic, bizar și alambicat, pentru mine, asta este o dovadă că nutresc niscaiva sentimente destul de intense. Nu știu ce spune asta despre el, despre mine sau despre relația noastră și nici nu-mi doresc să pornesc vreo psihanaliză, nu pentru că mi-e teamă de ce aș putea descoperi, ci pentru că nu are nicio importanță. Tot ce contează e că de 16 ani, (21 ai mei, 24 ai lui), pentru noi funcționează. Lucrurile prea disecate și analizate au tendința de a-și pierde din strălucirea dată de simțire. Relația noastră este una dintre puținele pe care nu simt nevoia să o iau la întrebări. 

Când vorbesc despre Flori, raportez totul la mine, pentru că la el nu poate exista o analiză fără implicare emoțională. Nu pot să-i fac o caracterizare obiectivă, detaşată. Uneori mi se pare genial, alteori mă mir de naivitatea lui. Uneori mi se pare cel mai bun tată care există în acest univers, alteori mi se pare că nu înțelege nimic din parenting. Câteodată e mai profund decât Nietzsche, alteori îmi pare teribil de superficial. Uneori mă uimește cu informațiile vaste pe care le are despre orice, alteori nu înțelege de ce m-am supărat pe el. Ok, asta ar putea spune despre mine că sunt puțintel cam instabilă dar tocmai aici este frumusețea: soțu’ îmi oferă unul dintre puținele lucruri pe care mi le pot permite cu cei din jur: confortul de a-mi urma firea și a fi impulsivă, copilăroasă, bipolară, nervoasă, fără să apelez mereu la autocontrol și rațiune. E greu tare să-ți negi impulsul de a-l schimba pe cel de lângă tine dar eu cred cu certitudine că iubirea adevărată de-abia de-atunci încolo începe. 

Știu că mulți trăiesc cu convingerea că îl cunosc ca pe-o carte deschisă și e păcat, pentru că, oprindu-se din căutat, ratează comori pe care rareori soțul meu are disponibilitatea de a le arăta. 

De ce îl iubesc eu? Pentru că, at the end of the day, el e cel care mă face cel mai tare să râd, el e cel care se ia fără frică cu mine la trântă în orgolii, el e cel care m-a făcut să mă simt cel mai mult iubită de un bărbat, el e cel care nu a uitat cum să se joace, el e cel lângă care nu m-am plictisit niciodată, el e cel care-mi acceptă cu seninătate toate bizareriile pe care mi le manifest, el e cel care a fost de acord cu bucurie să devină tată pentru toate cele 1675 de animale pe care le-am adoptat de când suntem împreună, el e cel care nu se dă niciodată bătut, el e cel pe care-l vreau seara lângă mine în pat și, mai presus de orice, el e cel datorită căruia noi doi avem o Ania atât de minunată și completă.

Am crescut împreună și încă o mai facem pentru că fiecare dintre noi e departe de a se fi maturizat. Așa că mergem așa, mână în mână, doi copii care  dansează prin viață, ba jucându-se, ba certându-se, ba râzând în hohote, dar mereu iubindu-se.

La mulți ani, soțu’! Să ai un an minunat! Promit să te iubesc în continuare, chiar dacă tocmai împlinești 40 de ani! 😀

 

 

 

La mulți ani, soțu’!
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.