Cu primăvara asta călduță și însorită, ne jucăm împreună în curte. Ania descoperă un coș de cumpărături de jucărie pe care l-a ignorat complet vreo trei ani și inițiază un joc de rol, reeditând excursiile noastre săptămânale de la supermarket.
Are acum nevoie de o păpușă pe care s-o plaseze pe locul ocupat de obicei de ea din căruciorul mare de cumpărături. Sarcină extrem de dificilă întrucât nu posedăm așa ceva. Găsesc totuși una de pluș care s-a salvat de la donare deoarece cântă un cântecel iubit de fetiț: Are mama o fetiță. Păpădia decide că o cheamă Anda, o coincidență fericită de nume inventat care corespunde realității.
Urmând firul săptămânal, purcede mai întâi să cumpere jucării, apoi cele necesare pentru casă. Vine la mine să le scanez și-mi dă fericită banii pe ele.
E rândul meu să merg cu Anda la cumpărături acum. Ania își culege jucăriile ei, folosite în scenariul anterior și le ține strâns la piept:
-Spune-i tu mami că nu mai sunt jucării de cumpărat și ea plânge atunci.
Mă amuză scenariul ei, care nu prea bate cu realitatea. Mă conformez, dar Anda este nevoită (de păpădie) să plângă în continuare. Încerc să o liniștesc și plecăm spre toate magazinele imaginare care încap în curte. Ania însă reușește să le golească (tot imaginar) pe toate.
Ajungem într-un final acasă dar se pare că Anda nu a plâns destul, când în brațele mele, când legănată. Fetițul decide că vrea să iasă din rolul de regizor și să devină actor, un fel de soră pentru Anda, care nu vrea sub nicio formă să-și împartă jucăriile. Eu mă mențin pe poziții, reasigurând-o tacit pe Ania că ea este singura care decide ce se întâmplă cu lucrurile ei:
-Îmi pare rău, Anda, dar dacă Ania nu vrea să-ți dea jucăriile va trebui să accepți acest lucru. Vrei să mai plângi puțin la mine în brațe? Știu cât de tristă ești!
Scenariul se tot repetă. La un moment dat, eu:
-Anda, de ce nu i le ceri tu Aniei? Poate ți le va da dacă o rogi frumos!
-Să mi le dea înapoi! cere imperativ fetițul.
-Sigur că da! o reasigur zâmbind.
Păpădia devine foarte generoasă și-i explică Andei cum se numește și ce face fiecare jucărie. Apoi i le smulge din mână și le strânge iar la piept:
-Hai, mami, acum iar plânge Anda că vrea jucăriile mele și eu nu i le dau și ea plânge iar.
Râd pe înfundate. Nu ai cum să știi ce înseamnă cu adevărat să fii bun dacă nu ai fost niciodată rău iar câteodată, toți avem nevoie să ne testăm drăcușorul din noi. În plus, mă bucur de alte minunății care s-au întâmplat astăzi: am aflat ce nume ar putea purta o ipotetică soră a păpădiei, am aflat că nu ar avea o viață tocmai ușoară în privința relației cu fetițul și cea mai mare grozăvie dintre toate: heeeei, ați auzit cu toții!!!! Eu și Ania ne-am jucat astăzi cu o păpușă adevărată! Na de-aici supereroi și mașini și mingi aventuroase!
Sursa foto: www.youtube.com
