18.01.2019 – Jurnal de dimineață:

Mâncăm micul dejun, eu și păpădia. Are în farfurie inele de ceapă, cartofi prăjiți, pui și o crochetă cu legume. Eu, cu bruscheta mea cu ton și maioneză. Ca de obicei, puica mănâncă disociat: mi se laudă că a terminat inelele, apoi cartofii. Miroase crocheta (făcută ieri și lăudată tare de ea) și mi-o aruncă scârbită în farfuria mea. Ronțăie la carnea de pui (cam tare că deh, de casă).

Mergem apoi spre somnul de prânz. Nu ripostează niciodată, e un ritual pe care-l caută. Planul este întotdeauna același: dacă în 30-40 de minute nu adoarme, ne pornim la joacă, mulțumindu-ne cu timpul în care, măcar s-a odihnit puțin liniștită. Deși foarte rar se întâmplă să nu adoarmă (o dată la vreo câteva luni), înainte de a se relaxa spre somnic, este extrem de activă și vorbăreață: îmi spune că mă iubește de vreo 50 de ori, se dezbracă, se acoperă, se descoperă, face balet cu piciorul pe sub pătură și vorbește neîntrerupt. Astăzi, aceeași situație. Deodată:

-Mami, am o idee genială: nu mai avem crenvurști!

-Ba mai avem, iubire, chiar făcuți de casă, dar sunt în congelator. îi răspund somnoroasă, minunându-mă în gând că își mai amintește de ei (mie nu-mi plac iar fetițul a mai gustat din ei de la Florin, în vară, când stăteam la Șoimuș).

-Mami, dar mie mi-e foarte poftă de crenvurști!!!!

-Vrei să mănânci acum? o întreb mirată, pentru că balotase binișor cu numai câteva minute înainte.

-Nu acum că sunt săturată! spune bătându-se ușurel cu mânuța peste burtica despuiată.

-O să-ți pregătesc crenvurști la prânz, atunci.

-Bine, mami! Mulțumesc! și mă pupă bucuroasă pe nas.

Se întoarce apoi spre pisicuța de pluș, care astăzi a fost suficient de norocoasă încât să fie invitată să doarmă cu păpădia în pat și, ca și cum eu aș fi dispărut subit într-un alt univers din altă dimensiune, îi explică serioasă:

-Habar n-am ce sunt crenvurștii ăștia, dar o să vedem, nu-i așa, pisicuță?

Râd ca nesătula, cinci minute neîntrerupte.

Oare ce fac părinții care nu au un jurnal să le domolească nițeluș exaltarea acestor momente din preajma puilor lor? Râd în continuare și acum?

Sursa foto: http://bandofartists.com

Jurnal de dimineață: viața cu Ania
Tagged on:                             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *