Când eram micuță mie îmi plăceau jucăriile mari: păpuși, bebeluși, ursuleți, cu cât mai mari cu atât mai bine. Ania funcționează exact invers. Mergem cu ea la magazin, ne așteptăm să-i capteze atenția jucăriile pompoase și strălucitoare, însă ea se îndreaptă direct spre cele mititele pe care abia le zărești pe rafturi.
Avem musafiri, Adriana cu fetele ei, Ariana (7 luni), Mara (6 ani) și Melisa (11 ani). Florin le cumpără celor două mai mari și păpădiei câte un set format din două animăluțe (iepuraș, pisicuță, cățeluș, ponei, raton, etc) micuțe, drăgălașe și împodobite. Mare succes în rândul fetițului care la ține pe fiecare în câte-o mânuță și le poartă cu ea peste tot. Noroc însă cu fetele mai mari care ne aduc informații proaspete: cică este un fenomen de amploare cu aceste animăluțe care aparțin câte unei prințese Disney iar colecția completă (numită Palace Pets) este un must have printre piticuți. Așa că, la solicitarea păpădiei, am început și noi achiziționarea lor.
Partea cea mai grea a fost să le identific pe net pe fiecare și să le caut aparținătorul. Numele nu sunt tocmai prietenoase și eu, personal, nu-mi amintesc să fi citit în povești despre ele: Daisy, cățelușa lui Rapunzel, Berry, iepurașul lui Albă ca Zăpada, Windflower, ratonul lui Pocahontas, Meadow, sconcsul lui Ariel, Bibbidy, poneiul lui Cenușăreasa, etc.
Ulterior, am descoperit că Ania se uită de vreo doi ani la desenele animate care au ca eroi aceste animăluțe (Whiskers Haven) dar nu făcusem legătura inițial cu ele.
Partea drăguță e că ne apropiem și noi de prințesele Disney, nu prin rochițe, diademe și podoabe de păr ci, bineînțeles prin animăluțele pe care le posedă!
Sursa foto: www.pinterest.co.uk