Suntem într-o perioadă de achiziționare activă de jocuri pentru întreaga familie. Eu le ador. Pe lângă faptul că stăm toți trei uniți în jurul lor, râzând și ciripind vesel, petrecând timp împreună, uniți de aceeași pasiune, sunt și extrem de ditractive. Adică nu o faci dintr-un sentiment de responsabilitate ci ai cu adevărat chef să te joci.

Printre cele câteva jocuri din posesia noastră, se regăsesc unul cu broscuțe care trebuie să sară peste o scară într-un lac (primit de la prieteni dragi de-ai noștri), unul cu broscuțe care mănâncă bile colorate, unul de cultură generală, cu un glob pământesc micuț, pe care Ania și l-a dorit tare deși și noi avem probleme la unele întrebări, unul în care trebuie, cu o undiță micuță, să pescuiești niște pești care se rotesc, unul cu cartonașe care îți arată obiectul și modalitatea (cu gesturi, voce sau ambele) prin care trebuie să-l mimezi.

Preferatul meu absolut între jocuri însă este cel cu iepurașul Jumping Jack, în care trebuie să extragi morcovii din pământ în timp ce ești atent la iepurașul care, cine știe în ce moment, va sări de la locul unde este cocoțat și tu va trebui să fii primul care-l prinzi. De când am dat peste el într-o căutare virtuală, am știut că-mi va plăcea tare. L-am așteptat nerăbdătoare să ne devină familie și l-am întâmpinat cu exuberanță când a sosit.

M-aș juca încontinuu cu el. Nu contează deloc că sunt extrem de nepricepută la prins de iepuraș și că iau bătaie constant de la Florin. Nu contează că păpădia se concentrează pe cules morcovi și se ferește când Jumping Jack sare de la locul lui. Tot ce mă animă este momentul acela de precipitație și surpriză, când domnul iepuraș te sperie cu săritura lui.

Problema, însă, este că păpădia (partenera mea de cursă lungă la jucat) nu prea îmi împărtășește entuziasmul. Chiar dacă l-a prins și ea bucuroasă de câteva ori pe ronțăilă, nu o fascinează în aceeași măsură ca pe mine. Ea preferă în schimb să se joace cu patrula.

Așa că, azi dimineață, am găsit o soluție de compromis: i-am implicat pe patrulienii cei mici într-o misiune riscantă. Ei trebuiau salvați (de mine sau de fetiț), atunci când iepurașul ce avea acum prins între urechile lui lungi un cățeluș, sărea de la locul lui. Și uite așa, am reușit să fac doi copii fericiți, că tot ar trebui să fiu eu adult și responsabil.

Recunosc însă că, atunci când puica se joacă cu ale ei și-mi dă mie timp liber, în loc să mă uit la un film sau să citesc, mai nou, prefer să prind iepurași ronțăitori de morcovi.

Sursa foto: www.youtube.com

Jocuri pentru copii mai mici sau mai mari
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *