Când dau cu ochii de vreo fotografie mai veche cu păpădia mea sau când găsesc vreo jucărie cu care se juca ea într-o anumită perioadă sau când ne amintim de anumite faze ce pare că s-au întâmplat acum câteva secole, mi se face așa un dor de mare de cum era ea atunci mititică și mi-aș dori, măcar pentru o clipă, să mai pot ține în brațe puiuțul acela micuț, s-o pup pe căpuț și s-o rog să nu se mai grăbească atâta să crească mare. Între timp, trăiesc permanent cu senzația de dor anticipat pentru aceste zile de acum și încerc să o inspir cât de mult pot în ființa mea.
Inclusiv jocul cu păpădia evoluează de la o etapă la alta și mi-am amintit acum ce transformări a primit el pe parcurs, în special prin rolul pe care-l am eu în această activitate.
La început eram observator, unul mereu atent să evite pericole dar continuu fascinat de mutrișoarele fetițului care mozolea o minge, apăsa butoane, cucerea înălțimea fotoliilor și descoperea lumea direct, cu toate simțurile deschise spre ea.
A urmat apoi perioada când am fost învestită cu rolul de demonstrant, odată cu care s-a dat și startul interacțiunilor dintre noi. Fie că îi arătam cum se joacă fotbal, cum se naște o poveste între un pinguin, un șarpe și un măgăruș, cum se așează cuburile cuminți într-un turn sau cum mă pot de ușor transforma într-un cățeluș.
Am fost avansată mai târziu la rolul de partener de joacă, acolo unde fiecare participă echitabil cu păreri, idei și dorințe ale jocului împreună. Această etapă este în desfășurare încă, sper să nu se termine niciodată și mă surprinde și acum cu bogăția ei. Păpădia se deschide spre mine prin joc și-mi povestește tăcut despre visele sau temerile ei, mă face părtașă la aflarea soluțiilor și-mi oferă statutul de protector atunci când simte că are nevoie de el.
Mai nou însă, am descoperit că pot fi percepută și ca un cobai în jocul nostru. Fie că vrea să vadă ce s-ar întâmpla dacă ar decide de mâine să meargă cu o găletușă de nisip pe cap și testează înainte pe mine acest fapt, fie că îmi cere să gust mâncarea grozavă pe care a gătit-o ea din apă, spumă de baie, un ou crud și tărâțe de ovăz, fie că-mi pune inima la încercare cu un:
-Mami, ce-ai zice tu dacă eu m-aș urca aicea sus pe dulap?
Am descoperit astfel că puica mea dezvoltă și reale abilități de lider, reușind să corupă o mămică jucăușă în cam toate nebuniile care-i trec ei prin căpșor. Deși nu este foarte distractiv întotdeauna, nu e o altă persoană din lume căreia mi-aș dori să-i lase fetițul acest rol.
Într-un fel, sunt curioasă și entuziasmată de ce va urma dar o parte din mine își dorește să rămână mereu prinsă aici și acum, doar noi două și jocul nostru care deschide suflete.
Sursa foto: www.freepik.com
