Ironia este considerată un defect, de majoritatea oamenilor, o atitudine agresivă, care situează inițiatorul acesteia pe o poziție de superioritate și care-l rănește emoțional pe cel căruia i se adresează. Nu e prea drăguț să râzi de cel din fața ta, să-l iei la mișto, să faci haz de defectele sau de greșelile lui.

În realitate, ironia este un mecanism de autoapărare, la fel ca și atitudinea de superioritate. Umorul, în general, este considerat un excelent mecanism de autoapărare.

Dacă ironia este percepută ca fiind dăunătoare celor din jur, autoironia este una dintre cele mai bune modalități de a face față propriilor greșeli. Avem deseori tendința să ne ascundem greșelile sub preș, ca și cum, dacă nimeni altcineva nu le observă, existența lor devine discutabilă. Ne canalizăm toată energia în negarea lor până în pânzele albe, ne luptăm cu toate forțele prin contraargumente care, de cele mai multe ori, ajung să sfideze sfera logicului, ne apărăm cu înverșunare ca și cum acea greșeală ne definește întreaga ființă. Nu ar fi mult mai simplu și mai plăcut să râdem curajos de propriile greșeli, să le acceptăm și să ne luăm chiar noi înșine la mișto? Nu ar fi mai distractiv și mai benefic să dispară încrâncenarea și să apară râsul la schimb? Odată detașați de implicarea emoțională a greșelii, de negarea ei, eliberați prin râs, vom putea analiza mult mai bine circumstanțele și acțiunile care dus la această finalitate. 

Mie îmi place extrem de mult să râd. Ironia și autoironia sunt, pentru mine, o formă de umor care mă amuză dar pe care, nu le folosesc în orice context. În primul rând, folosind preponderent mai mult ironia, este subliniat faptul că, în adâncul sufletului, te centrezi mai mult pe greșelile celorlalți decât pe ale tale și evidențiindu-le pe ale altora, sub o formă sau alta, încerci, de fapt, tot să le ascunzi pe ale tale. În al doilea rând, nu oricine poate gusta ironia. E nevoie să existe o cunoaștere personală, o apreciere reciprocă, un nivel echilibrat între cei doi participanți, o istorie împreună, o predilecție spre acest tip de abordare și siguranța că nu vei râde de unul singur. Altfel, ironia poate fi doar o modalitate de a invada intimitatea celuilalt, de a-l expune și de a-l pune în fața unei confruntări forțate, pe care, poate, el nu este pregătit sau dispus să o împartă cu tine. 

Autoironia însă este terapeutică și cred că n-ar strica deloc, ca, măcar din când în când, să încetăm din a ne mai lua atât de mult în serios și să începem, la schimb, să râdem nițeluș mai mult, chiar și de noi!

Sursa foto: www.scienceabc.com

Ironia și autoironia sau cum să faci haz de necaz
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published.