În sfârșit, a venit și rândul meu! După jocul de-a pisi și jocul de-a cățelul, zilele acestea păpădia dorește să se joace și de-a mami!

Eu sunt în extaz pentru că merit și eu, în sfârșit, să stau demnă alături de pisicuțe și cățeluși, atât de mult iubite de fetiț! A fost nevoie să-mi demonstrez de multe ori talentele în fața păpădiei până să-mi fie remarcate străduințele și să fiu, în sfârșit, apreciată la adevărata mea valoare.

Cum se desfășoară jocul:

Înainte de toate, sunt informată că dreptul de a acționa ca o mami îmi este interzis:

-Nu mami, Ania mami!, cu un degețel care își bate mândru pieptul.

Sunt preluate apoi diverse activități (aparent distractive) pe care fetițul consideră că le poate îndeplini cel puțin la fel de bine ca mine:

-când telefonul rămâne fără energie, puica se va cățăra pe dulapul din bucătărie, va prelua cu două degețele cablul încărcătorului pe care-l va atașa cu grijă în mufa telefonului;

-dacă ceva trebuie aruncat la gunoi, fetițul va prelua imediat această sarcină;

-când o cuvertură trebuie aranjată, Ania mă va îndepărta imediat din teritoriu și se va ocupa ea de această treabă atât de complicată;

-când avem nevoie de spațiu liber pentru hintă, este sarcina Aniei-mami să adune jucăriile împrăștiate pe jos;

-când balonul aterizează în locuri greu accesibile, păpădia va fi cea care se va cățăra, strecura sau înghesui pentru recuperarea acestuia;

-când mi-e sete și vreau să beau apă, fetițul-mami mă va ajuta imediat cu această problemă, livrându-mi paharul meu de pe masă;

-mult mai des decât mine, trebuie să recunosc, Ania va lua recipientul ei spray de curățat mobila (umplut, bineînțeles cu apă) și va stropi din belșug dulapurile, oglinda, mesele, scaunele, ba chiar și fotoliile, covorul și perdelele pe care eu tind să le ocolesc;

-dacă îmi caut papucii de casă, vor trece doar câteva secunde până când puica va apărea cu ei în mânuțe, insistând apoi să mi-i așeze ea cum trebuie în picioare.

Am început deja să-mi pregătesc o selecție de reviste pe care să le răsfoiesc cât timp Ania va descoperi cât de interesant este să speli vase sau să gătești bun-bun pentru ai tăi!

Sursa foto: https://www.dreamstime.com

 

 

În sfârșit, un loc binemeritat în sufletul păpădiei
Tagged on:                                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *