
Copiii știu să dea cele mai frumoase forme exprimate conexiunii de iubire. Tot ce trebuie să faci este să fii acolo și să asculți cu atenție.
Am avut, din nou, o zi încărcată, cu puțin timp de petrecut cu Ania. Seara, completez ultimele hârtii pe masa plină cu căni, pahare, jucării și ronțăieli, lângă păpădia care se joacă liniștit împreună cu tăticul ei. M-am tot minunat toată ziua de cât de cooperantă a fost puica mea, cum m-a lăsat să mă desfășor, intervenind doar cu o îmbrățișare, câțiva pupici și câteva întrebări răzlețe. De nicăieri, se ridică pe scaun și trage fața de masă suficient cât să aterizeze apa din pahar direct pe hârtiile mele. Mă supăr că trebuie să o iau de la capăt și-i spun fetițului că nu-mi place ce-a făcut. Începe să plângă și merge în camera ei. Mă duc după ea și o întreb ce s-a întâmpat. Ca și cum știa exact ce o întreb, îmi răspunde senină, verbalizând și conștientizând la perfecție conflictul emoțional pe care-l trăia:
-Toată ziua nu te-ai jucat cu mine, mami, și mi-a fost dor de tine!
Pam-pam!
Mă joc cu Ania pe covor. Aruncăm un cățel plușat de la una la alta și râdem de aterizările pe care le face acesta. Televizorul merge în fundal și-mi distrage pentru o secundă atenția cu o fărâmă de informație. Deși mă joc în continuare, ecranul televizorului reușește să-mi fure privirea preț de o clipă. Ania oprește jocul și mă întreabă serioasă:
-De ce nu te joci cu mine, mami?
Pentru orice altă privire neininițiată, ar fi putut părea că exact asta făceam. Nu însă și pentru păpădia mea care mă caută mereu dincolo de suprafață, acolo, înlăuntrul sufletului meu.
Dormim amândouă noaptea, strâns lipite una de cealaltă. Se foiește puțin, se descoperă cu un colț și mă întreabă din nou nedumerită:
-De ce nu mă ții în brațe, mami?
Chiar așa? Ce altă activitate ar putea fi mai importantă pe lumea asta decât să o iubesc pe fetița mea perfectă!
Sursa foto: www.ahaparenting.com