La noi a venit deja iepurașul!!! De-adevăratelea!!! E mic, jucăuș, pufos și roșcovan. Primul suflet nou care ne desenează zâmbete largi pe față, de când suntem trei.
Am zis să-l strigăm ”iepurașul” (original, știu), deoarece acest cuvânt nu și-a găsit încă loc în vocabularul Aniei. Am renunțat însă rapid la acest apelativ când a început să fie strigat:
-Haaaai, pisi,pisi,pisi!
Am zis că Dodo e numa’ bun pentru un urecheat. Pentru Ania însă a sunat mai frumos Toto și noi am fost de-acord.
Ca să aibă și el un spațiu personal, i-am împrumutat una dintre cutiile de jucării ale Aniei, înzestrată nativ cu niște foarte mobile roți.
Așa că, Toto al nostru primește o atenție deosebită. E alergat prin toată casa și așteptat respectuos să-și mute fundicul de sub dulapuri, izbit de tot mobilierul, când Ania decide că e timpul ca rulota lui să se plimbe puțin (stați liniștiți că nu e traumatizat, îți ronțăie în continuare, cu poftă, frunza de spanac din grădina lui Dorin) și este servit, cu generozitate, cu orice ne oferă frigiderul apetisant (iaurturi, friptură de miel, spaghette carbonara, juma’ de ceapă sau o căpățână de broccoli).
Are parte de acțiune, așa, să nu se plictisească, de la mângâiat cu tandrețe la evitarea (cu ajutorul lui Mădă) a unui polonic care se îndrepta vertiginos direct spre morcovul care se micșora vizibil în gura rozătorului.
Lăsând gluma la o parte, sperăm ca Toto să ne învețe cum e cu empatia, cu respectul și iubirea pentru animale, cu atât mai mult cu cât avem numai doi ani. Dacă bunăstarea iepuroiului va fi amenințată în vreun fel, îl vom pensiona forțat la țară, unui vecin din Șoimuș, bun și milostiv.
Pe de altă parte, mie iepurașul mi-a luat un telefon (cu sensul de subtilizat, șterpelit, eliminat, furat), întrucât telefonul proprietate personală a încetat să mai existe, în urma abuzurilor repetate ale moștenitoarei supreme iar lui Flori i-a adus un miel (pe care să-l tranșeze, porționeze și depoziteze).
Sărbători fericite, oameni dragi!
