Îmi place mult hummusul pe care îl prepar după rețeta de aici. I-am dat și Aniei să guste însă nu i-a plăcut (probabil din cauza tahini-ului).
Am dat însă peste o variantă de hummus verde care include și avocado (pe care Ania nu-l simpatizează singurel deloc), și-am zis să-ncerc. A pus limbuța pe pasta verde după care a șters-o temeinic de bluza mea. Eșec din nou, mai virulent. Dar era extrem de fericită să ungă bețigașele de legume cu hummus și să mi le îndese în gură, hrănindu-mă.
Am încercat iar, eliminând usturoiul de acestă dată, pe care l-am bănuit că ar avea un gust prea înțepător pentru preferințele Aniei, și în sfârșit am găsit rețeta câștigătoare.
Continui să fac Hummus verde și pentru mine (cu usturoi) și pentru Ania (fără), pentru că e o rețetă gustoasă, sănătoasă, rapidă și care ne împrietenește cu legumele crude pentru care niciuna dintre noi nu are foarte mare drag.
Ingrediente:
-50 g de spanac verde
-1/2 avocado
-2 căței de usturoi
-o conservă de năut (400 g) scurs
-2 linguri mari de parmezan răzălit
-1 lingură mare și jumătate de zeamă de lămâie
-1/2 linguriță de sare
Cum se face:
Puneți într-un vas spanacul, năutul, parmezanul ras, sarea, zeama de lămâie. Pisați usturoiul și adăugați-l în compoziție. Scobiți cu o linguriță miezul de la avocado și alăturați-l celorlalte ingrediente (eu las această etapă la urmă ca să nu se oxideze avocado). Mixați totul cu un blender vertical sau orice mixer eficient aveți la îndemână. Dacă este nevoie să mai subțiați hummusul, adăugați zeamă (păstrată) din conserva de năut sau apă. Și gata, asta a fost tot!
Depozitați-l la frigider, acoperit, ca să nu se închidă la culoare din cauza fructului de avocado.
Se poate mânca întins pe pâine prăjită, cu biscuiți sărați sau cu bețigașe de legume crude (morcov, ardei gras, castravete, etc). Eu îl mănânc și lângă un grătar, pe post de garnitură.
Până ați terminat de preparat hummusul, păpădia nici nu a avut timp să observe că nu sunteți concentrată complet pe activitățile interesante pe care ea le desfășoară. Vă va privi uimită când veți apărea cu bolul plin de pasta verde în care se scaldă legumele colorate, va îndepărta cu grijă bețigașele de morcov și își va îndesa în gurița pofticioasă o porție sănătoasă de hummus. Poftă bună!