Scris în 4 iunie 2016

Am aflat recent că fac parte, de vreun an și ceva, dintr-un club super-extra-mega exclusivist de mici dumnezei. M-au ajutat să realizez această nemaipomenită chestiune forumurile de mămici dedicate, din frumoasa noastră patrie.

Cică dac-ai născut un copchilaș, gata! Te-ai realizat, ți-ai împlinit menirea. E ca și cum l-ai fi creat din țărână, ceea ce, bineînțeles, îți dă tot dreptul să privești cu superioritate și cu-o strâmbătură din nas la nefericitele care n-au urmat această cale (încă sau poate niciodată, n-are importanță prea mare).

E de la sine înțeles că acest statut de mic dumnezeu vine cu o serie de obligații:

– obligația de a te considera cea mai bună mamă în viață și din toate timpurile și deci, de a le certa/ lua la mișto/ insulta pe celelalte mămici, care nu aplică exact stilul tău parental, care e de departe cel mai bun din lume, pentru toți copiii din lume (chiar dacă uneori ai putea avea de-a face cu o mămică obosită care poate n-a avut timp, chef sau știința de a se informa din alte surse și te-ntreabă pe tine, o altă mămică mult mai informată, chiar dacă unele mămici îți dau senzația că sunt ele însele, încă, niște copii);

– obligația de a-ți [maxbutton id=”75″] copilul cu ceilalți, cu scopul de-a scoate în evidență ce mamă bună ești tu, că doar orice realizare a lui, e clar, meritul tău;

– obligația de a le spune pe un ton condescendent ne-mămicilor: ”Lasă, că o să vezi și tu ce frumos e să ai copii!”;

– obligația de a le privi circumspect, cu o teamă de necunoscut neprocesată dar concluzionată într-o atitudine ostilă, presărată pe alocuri cu izbucniri de ură, pe toate femeile care au tupeul să decidă că nu doresc copii;

– obligația de a lăsa impresia că întreaga ta viață e un basm nesfârșit, deși atitudinea ta, în special pe aceste forumuri, spune cu totul altceva;

– obligația de a convinge pe toată lumea, că a avea copil, e cel mai bun lucru din lume pentru oricine.
Din poziția mea de observator în acest club, privesc cu admirație femei frumoase, libere și puternice, căsătorite sau nu, într-o relație sau nu, care au curajul să privească în ele și să spună, contra societății, asumându-și șocul și rumoarea pe care le lasă în urmă: ”Nu îmi doresc copii!”. Le mulțumesc că nu condamnă niște suflețele nevinovate la o viață nefericită doar pentru că ”așa este normal”. Le apreciez că pentru ele ”să aibă cine-mi aduce un pahar de apă” nu constituie un motiv de-a da viață și nici un impediment de-a îmbătrâni frumos. Le mulțumesc că poate așa, Ania va avea mai mulți prieteni fericiți!
Mi-e cald și mi-e bine tare cu Ania lângă mine! Mi-e lumină! Mi-e fericire și [maxbutton id=”52″] Da, nașterea Aniei m-a împlinit, m-a transformat inimaginabil pentru mine până atunci. Mie, Ania mi-e suficientă, nu-mi doresc să mai caut sau găsesc altceva.

Dar asta sunt eu și am puterea să văd că, din fericire, universul nu începe și nu se termină cu mine. Că există diferit, că există femei care-și găsesc minunea, fericirea, împlinirea în altceva.

Desigur că există și o grămadă de femei pe care maternitatea le-a făcut calde, vesele, frumoase (sau poate au fost așa întotdeauna), dar, din păcate, există și un curent de ”mean moms” pentru care [maxbutton id=”53″] pentru orice, pare să nu înceteze niciodată.

Probabil că aș putea foarte ușor emite judecăți de valoare fluturându-mi studiile predominante în psihologia copilului, cărțile și articolele devorate și mai ales experiența personală, instinctul care mi-a arătat că cel puțin pentru Ania, acesta funcționează perfect, uneori în ciuda multiplelor studii care se raportează la copii ce nu sunt Ania. Mă oprește însă dragul care mă cuprinde când văd o mămică cu un pui fericit, cu toate că iubește altfel decât mine.

Nu tolerez și refuz să accept vreodată lipsa iubirii, a respectului și [maxbutton id=”54″] de orice fel. Detest mințile închise, castratoare de libertate, care nu recunosc liberul arbitru și pe care le văd lipsite de profunzime în încercarea lor de a lipsi copiii de individualitate (nu sunt toți copiii la fel, nu toate mămicile simt la fel, dar de-aici apare și frumusețea).

În rest, eu declar sus și tare că ”îți dau dreptul” să simți exact numai ce simți tu. Când emiți o teorie general valabilă pentru toți copiii, voi face și eu la fel și te voi privi ca pe o persoană care simte mult haos, pe care, în tentativa de a-l ordona, depășește granițele și încearcă să-l controleze, scriind rețete celor din jur.

Știu că nu e foarte pro libertate și non-judecare acest ”quid pro quo” dar e modalitatea mea de a-mi recăpăta zen-ul și de a stabili granițele haosului meu.

Sursa foto: wizeditor.com, www.phonearena.com 

Hater
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.