Recent s-a întâmplat un fenomen extrem de bizar pe facebook-ul meu. Nu ştiu ce l-a declanşat şi nici nu cunosc explicaţia.
Eu am relativ puţini prieteni pe facebook. Când mi-am făcut cont pe această reţea am început să adaug oamenii pe care-i cunoşteam. Apoi, din când în când, cineva îmi cerea prietenia. Mă uitam la profilul lui şi dacă părea real, interesant sau din zona mea, îi acceptam prietenia. Dacă nu credeam că am putea avea ceva în comun, ignoram cererea. Unii erau insistenţi şi mă mai anunţau de vreo 2-3 ori că vor să-mi fie prieteni, ca şi cum insistenţa ar reuşi să mă convingă. Le-am admirat perseverenţa dar răspunsul a rămas tot nu. Când cunoşteam eu o persoană nouă îi ceream adresa de facebook să ne mai vedem pe-acolo. Când am fost câţiva ani profesoară la liceu, am primit mai multe cereri de prietenie de la elevi. Când am fost la o piesă de teatru şi am rămas fascinată de vreun actor sau de vreo actriţă, i-am căutat imediat şi pe facebook. Când am citit o carte sau un articol ce-mi plăcea, căutam şi scriitorul pe reţeaua de socializare. Cam aşa au mers lucrurile până de curând.
Apoi, dintr-o dată au început să-mi apară zeci de cereri de prietenie pe zi şi pe noapte. Dacă nu intram câteva ore pe facebook, apăreau minim 40 de cereri la notificări. La început, am zis că o fi din cauza jurnalului, că oamenii vor să mă citească şi le-am acceptat. Un moment m-am simţit o mică vedetă, mă vedeam deja semnând autografe virtuale. Apoi am început să cercetez profilurile acestora. Cam 98,8 la sută erau bărbaţi singuri, majoritatea trecuţi de prima tinereţe. Am început să-mi pun întrebări, neştiind ce se întâmplă. Cum pe paginile lor aveau postări de genul: pe femeie să n-o răneşti nici cu o floare, viaţa e grea, duşmanii mă invidiază, mi-am zis că totuşi gusturile noastre literare nu coincid. Primeam mulţumiri pentru accept în cronologie sau în mesaje private. Zeci de ele pe zi, ceea ce mie mi se pare un gest inutil şi frivol. Alţii îmi făceau complimente folosind apelative care nu credeam că mai există, de genul: păpuşe, prinţesă, scumpika, igorând informaţia privind starea civilă şi poza mare cu fetiţul meu. Cineva mă întreba: de unde eşti, frumoaso?. M-am gândit că dacă nu a depus efortul să caute această informaţie accesibilă în profilul meu, nu are rost să depun nici eu efortul de a-i răspunde. Altcineva îmi scria: dulce. Atât. Am presupus că îi era poftă de ceva dulce şi cum văzusem mesajul mult mai târziu, mă gândeam că între timp şi-a satisfăcut această poftă şi nu i-am mai răspuns.
Cererile însă continuau să curgă, din ce în ce mai multe. Nu am înţeles ce se întâmplă şi începusem să-mi imaginez tot felul de lucruri. Poate ăştia de la facebook îmi schimbaseră profilul şi apărea alăturat pozei mele informaţia: femeie singură şi disperată, caută cu exasperare un bărbat. Sau poate apăream ca unul dintre anunţurile acelea enervante care se plimbă pe tot ecranul şi când încerci să-l închizi, pac! îţi apare informaţia: cererea de prietenie a fost trimisă.
Ok, înțeleg că poate le apărea că x tocmai s-a împrietenit cu mine, dar asta nu înseamnă că toată lumea cunoscută de x trebuie să sară rapid cu o cerere de prietenie, ca și cum, dacă nu vor avea acces la profilul meu, ar fi piedut șansa de a se urca în trenul vieții. Pun pariu că ăsta este pentru unii un mod frecvent de a relaționa pe facebook.
Nu știu care a fost exact cauza acestui fenomen, dar agorafobica din mine a început să se panicheze. Mă simțeam expusă. Pentru mine facebook-ul e un loc unde mă văd cu prietenii pe care nu pot să-i văd foarte des, le mai spun ce mai fac, mai citesc ce fac ei, cunosc oameni noi care vibrează cu mine, mai schimbăm câte-o vorbă, un loc unde mă exprim, unde găsesc oameni frumoși care fac lucruri minunate, un loc unde pun poze cu păpădia. Am probleme cu spațiul meu personal care trebuie respectat și pe care l-am simțit invadat abuziv. Admit că pot începe relații frumoase pe facebook dar nu cu cineva care nu este în căutare de așa ceva, nu cu cineva care are nevoie de un contact nemijlocit pentru a putea stabili o legătură. Așa că, am început să șterg din listă toate persoanele noi pe care le acceptasem cu mânuțele mele. Nu a fost deloc ușor. Dar acum am redevenit liniștită. Așa că las visele despre celebritate în urmă. Nu e pentru mine așa ceva. Știți psihopații ăia care pândesc de sub pătură, din siguranța căminului lor, ce se întâmlă prin lume, fără să facă prea multe valuri? Aia sunt eu! Aproape. Oricum, mai degrabă decât diva care-și flutură părul bălai și pantenic în lumina soarelui, lăsându-se admirată de oricine, fără discriminare.
Sursa foto: https://www.theinvestigators.co.nz
