În ciuda naționaliștilor care consideră ca înaltă trădare importarea altor sărbători decât cele ce aparțin națiunii noastre, în pofida celor care cred că dacă te costumezi în demon, asta vei deveni, noi profităm de orice prilej care ni se oferă ca să construim amintiri și să trăim clipe magice și minunate. Așa că, Happy Halloween, people! Oricum nu am avea altă variantă având în vedere că, informată online cum stă treaba, păpădia ne tot întreabă când e Halloween-ul și când mergem să primim bombonele la Trick or treat!
Recuzita noastră nu e nici pe departe la fel de spectaculoasă ca aceea tradițional americană, însă și noi suntem de-abia la început cu sărbătorirea ei: câteva costume încropite, un dovleac pictat de ceramică, un craniu ce lansează lumini de discotecă, trei felinare cu lumânări electrice, și, bineînțeles, celebrul dovleac ce va fi sculptat, simbolul de netăgăduit al acestei sărbători.
Tradiția familiei nostre spune că dovleacul va fi sculptat de fetiț și tătic, după ce mami a performat un desen înfricoșător, în prealabil, pe fața acestuia, și a început la aniversarea puicii de 1 an și șapte luni, atunci când tati, suflecat până la brâu, se lupta la chiuvetă cu primul nostru dovleac american, sub privirile admirative ale păpădiei vesele.
Anul acesta, a fost și primul când am implicat fetițul în acest proces. După ce l-am desenat nițeluș cam încruntat și cu o gură largă și știrbă, exceptând niște dinți de vampir, tati a început să-i taie capul, sub privirile entuziaste ale puicii. La procesul de golire a interiorului, puica a reușit să bage mânuța în el, doar cât să se oripileze de senzația tactilă dezgustătoare. Când coșul de gunoi era aproape plin, Ania a decis că:
-Acest dovleac pute!
și s-a refugiat în camera ei. Dar, hei, cum spuneam, suntem încă la început. Avem speranțe de mai bine în anii ce vor urma.
Venită în inspecție să cerceteze cum stă treaba la locul de muncă, a descoperit că dovleacului nostru îi căzuse un dinte. Noi am concluzionat că de la prea multe bombonele și am decis să-l prindem înapoi cu o scobitoare.
Acum, fetițul dă ture prin jurul lui, călare pe o mașinuță ce trage după ea o basculantă în care se zguduie la fiecare mișcare trei felinare, un craniu cu lumini de discotecă și un dovleac de ceramică, toate împodobite cu lumânări electrice, în timp ce ne întreabă la fiecare 2 minute:
-Șiiiii … când mergem la Trick or treat, Ne dați sau nu ne dați, hăăăă???
Va urma!
Sursa foto: www.balticbeach.lv