Îmi amintesc ce nebunie a fost când a apărut Prison Break. Toată lumea vorbea de acest serial extrem de captivant. Să nu fi văzut Prison Break era ca şi cum nu auziseşi de telefonie mobilă. Erai privit ca un ciudat, un outsider, un rebel fără cauză. Dacă nu-l cunoşteai pe Michael Scofield, acest geniu nemaiîntâlnit, tăcut, misterios, un erou al timpurilor noastre, maestru al strategiilor, the man with a plan, omul care atunci când deschide gura va spune ceva memorabil, omul care sacrifică tot pentru familie şi care, deşi are puteri nemărginite, nu ar putea răni o muscă, tipul puternic şi curajos care dă de pământ cu mai marii Statelor Unite, care mătură pe jos cu corupţia şi care indiferent cât de fără scăpare ţi se va părea o situaţie, va găsi mereu o ieşire din ea, ei bine, dacă nu auziseşi de Micheal Scofield însemna că ceva era seriously wrong with you.
Pentru adepţii teoriei conspiraţiei, acest serial a fost o gură de aer proaspăt. Episod cu episod descopereai ce se ascunde tot mai adânc, implicaţiile din spatele imaginii de suprafaţă.
Prison Break a fost un serial care a creat o dependenţă atât de mare încât multe nopţi au fost pierdute doar pentru „încă un episod şi gata, mă culc”. Fiecare final de episod dezvăluia ceva atât de spectaculos încât nu mai aveai răbdare să aştepţi. Trebuia să afli chiar atunci, în ciuda somnului care refuza să apară. Un serial extrem de alert, cu multe răsturnări de situaţie, în care exact când spui că gata, lucrurile s-au aşternut cum trebuie, apare ceva imprevizibil şi toată nebunia o ia de la capăt.
Prison Break a fost un serial mult prea scurt (4 serii) pentru cât de tare doream atunci să continue. M-am bucurat tare când am aflat că se filmează o continuare, un sequel, o mini-serie de 9 episoade, menită să aducă puţină lumină în sfârşitul tenebros al serialului.
Conştiincioasă cum sunt eu, am început să revăd (pentru a 6 oară) întreg serialul. Deşi îmi aminteam perfect orice detaliu, voiam să reintru în acea stare pe care mi-o dăduse Prison Break de la început.
Continuarea a fost o dezamăgire. Se schimbase echipa de producţie şi asta era perfect vizibil. O replică proastă, aproape de parodie a ceea ce fusese cândva acest serial.
Cum însă eu sunt o optimistă şi aleg să văd mereu binele şi frumosul, vreau să rămân cu partea bună a acestei continuări, care a fost şi scopul iniţial al proiectului.
Înţeleg şi prefer moartea într-un film sau serial atunci când ea oferă o viziune, o metaforă, când este imprevizibilă sau când disculpă de păcate şi linişteşte sufletul personajului.
În Prison Break însă moartea mi s-a părut stupidă, fără rost. Nu mi-am primit doza suficientă de încredere că întreaga luptă şi zbatere nu fusese în zadar. O viziune care te lasă cu un sentiment de neîmplinire şi care a fost corectată cu aceste ultime episoade. Un moment de respiro bine meritat.
Pot lăsa acum în urmă Prison Break-ul cu sufletul liniştit. Ce urmează? Dexter se profilează tot mai bine conturat la orizont.
Sursa foto: https://www.theodysseyonline.com
