Mi se pare că suntem (uneori, toată viața) într-o goană nebună după fericire, la fel cum în perioada sărbătorilor de iarnă, alergăm după cadoul perfect. Intrăm dintr-un magazin în altul, îmbulzindu-ne printre alții ca noi, probăm, măsurăm, încercăm și apoi mergem mai departe nemulțumiți pentru că fie ne e prea largă mărimea, prea scurtă, prea monoton produsul, prea țipător sau pur și simplu, nu ni se potrivește. Câțiva dintre noi, vrem ce vedem la alții că au cumpărat deja dar, când ne uităm în oglindă, constatăm că suntem tot nefericiți. Credem că avem nevoie de bani, sau de posesiuni, sau de o persoană anume, sau de iubire, sau de copii, de familie, de o carieră strălucitoare, de excursii extravagante, de frumusețe exterioară, dar la final, ne trezim în aceeași goană binecunoscută înspre fericire. Poți chiar să le ai pe mai multe deodată și totuși, să nu te oprești nicio clipă din alergat, iritat de agitația care te încearcă, incomodat de cei din jur ce gonesc la pas cu tine, prea obosit de gălăgie dar incapabil să te oprești.
Asta până într-o zi, când în jurul tău se așterne o liniște deplină. Se mai aude în depărtare doar un murmur de voci agitate care însă nu ajunge până la tine. E atâta liniște încât începi să-ți asculți iar emoțiile, te bucuri de sunetul respirației tale și simți cum tot sufletul tău zbuciumat începe treptat să se relaxeze. Gata, ai ajuns la destinație, ți-ai găsit cadoul perfect. Acum, pot începe sărbătorile!
Poate că nici nu e ceva anume, recognoscibil, ce ți-a adus liniștea aceasta. Poate că tot ce ai avut nevoie a fost să crești suficient încât să te pierzi de zgomotul care te înconjura.
Și eu am trăit ani în șir în care fugeam de bezmetică fără să știu încotro și de ce. Pentru mine, această liniște mi-a fost adusă de fetița mea. Habar nu aveam cât o căutam de tare și habar nu aveam că pe ea o căutam. Doar m-am trezit stând pe loc, uitându-mă uimită spre cei din jur care alergau în continuare și râzând cu tot sufletul. Totul, din acel moment, a devenit extrem de ușor, de vesel și plin de semnificații adânci.
Toți părinții își iubesc copiii necondiționat. Toți părinții se străduiesc să fie cei mai minunați din lume. Asta nu înseamnă neapărat că găsesc și liniștea de care au nevoie.
Unii pot spune despre mine că-mi doresc prea puțin de la viață, că aș putea mai mult, că mă complac într-o fericire banală. Alții poate mă admiră și simt la fel ca mine. Dar nu e niciun scop pe care să mi-l fi propus. Nu e nici un moment de bravură, nici un moment de umilință. Pur și simplu, în cazul meu așa s-a întâmplat.
Și mai cred un lucru. Uneori, poate trecem pe lângă liniștea noastră pentru că nu este atunci acel moment exact care poate să ne lumineze și să ne oprească în loc. Dar cred cu tărie că oricine e dispus să asculte puțin dincolo de forfota ce ni se zbate în suflet, va găsi și momentul, și liniștea și cadoul perfect!
Sursa foto: www.active.com