Generozitatea Aniei mi se pare extrem de activă, în special pentru vârsta ei. La fetiț nu funcționează fraza: Vezi că-ți mănânc eu mâncarea dacă nu o vrei tu!, parte pentru că noi nu folosim niciodată amenințări sau manipulări, parte pentru că e mai mult decât dispusă să o împartă cu tine, chiar și atunci când această mâncăre este o bucățică dulce pe care și-o dorește foarte mult. Oferă cu drag orice poate dărui, împarte jucării sau lucruri dragi ei. Își cunoaște limitele și face diferența între ce îi este necesar sau iubește, între ce i se cuvine, însă una dintre bucuriile ei rămâne să ofere. Și atunci îți va căuta emoționată bucuria și surpriza pe față.

Ca să stimulăm această pornire naturală pe care toți copiii o au, pentru că oricum primește de câteva ori pe săptămână cadouri noi, am decis ca la petrecerea ei, să ofere și ea ceva la schimb copiilor care vor participa acolo. Ideea este cea a unui troc, în care păpădia singură prezintă oferta ei de jucării disponibile pentru alte mânuțe, primind la schimb un gând bun, o pietricică, o floare, o frunză și multă bucurie.

Înainte să mă cunoască (spre deosebire de mine) Florin a mai avut o relație serioasă. Mărturii din acea relație au rămas câteva plușuri primite în dar (așa se făcea pe vremea noastră). Nu am avut niciodată o problemă ca el să le păstreze pentru că și eu am un sertar de amintiri ce au alte nume pe ele. Printre aceste plușuri se află și o barză care îmi place mie mult, așa că, atunci când ne-am mutat împreună, am solicitat și prezența acesteia la noi acasă.

Ironia sorții face că păpădia nu a plăcut niciodată barza, confundând-o pe alocuri cu un pepegal, ceea ce pe mine mă amuză tare, căci din ce alt motiv ți-ai lua un soț, dacă nu să faci bâză de el.

Cu ocazia petrecerii, îi prezint păpădiei propunerea mea cu trocul. Este de acord imediat așa că pun rotițele în mișcare:

-Iubire, caută acum te rog niște jucării care nu-ți mai trebuie!

Faza 1:

După câteva minute de scotoceală prin cutii, puica se întoarce cu un corp de păpușă decapitat.

-Asta nu-mi mai trebuie, mami!

Ok, my bad!

-Nu care nu-ți mai trebuie, pui, m-am exprimat eu greșit, cu care tu nu te mai joci așa de mult dar ceilalți copii s-ar putea bucura de ele. Nu cred că le-ar plăcea această păpușă fără cap.

Faza 2:

După alte câteva minute de scotoceală, scoate barza dintre plușuri și mi-o îmnânează:

-Nici cu pasărea asta cu bot lung nu mă mai joc, mami!

-Da, iubire, dar pe această barză a primit-o tati în dar și s-ar putea să dorească să o mai păstreze.

Faza 3:

După ce salvez eu câteva jucării cu care puica nu se mai joacă demult dar la care nu pot renunța pentru că poartă în ele amintiri cu Ania bebeluș, facem o selecție drăguță de jucării pentru oferit.

Între timp, sună domnul tătic, aflat momentan la birou. Ostenită după atâtea căutări, iau o gură de apă care-mi iese instantaneu pe nas atunci când o aud pe fetiț strigându-mi din camera ei:

-Mami, întreabă-l pe tati dacă îi mai trebuie cioara aia cu bot lung sau nu!

Dacă aș fi simțit vreodată o fărâmă de gelozie pe trecut, acesta cred că ar fi fost momentul când m-aș fi declarat răzbunată nițeluș.

Sursa foto: www.tubefilter.com

Generozitatea Aniei și barza dispensabilă
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.