Florin vrea să mănânce porc. Big surprise here. E leguma lui preferată. Ania are în frigider mâncarea ei, pe mine mă aşteaptă un curry galben aşa că e timpul să ne ocupăm şi de soţu’ alias tati.
Ar fi totuşi nişte problemuţe.
Azi simt că nu pot să mă dezlipesc prea mult de Ania. Ania simte că nu poate să se dezlipească prea mult de căţeluşi. Noi patru trebuie să găsim o modalitate să co-existăm în acelaşi spaţiu. După îndelungi dezbateri, curtea s-a arătat a fi singura soluţie validă.
Zilele acestea canicula ne topeşte. Pe mine, soarele arzător care-mi cade direct pe piele, mă face să mă simt vampiriană şi caut cel mai umbrit, răcoros şi, dacă se poate, ud colţişor. Aşa că, să stau în bucătărie, lângă un aragaz înfierbântat, nu prea este o opţiune pentru mine.
Din fericire, avem montat un aragaz în curte.
Analizând toate datele problemei: porc+tati+căldură+curte+timp cu Ania, am ajuns la un rezultat care se numeşte: friptură de porc cu vin la cuptorul din curte. Extrem de simplă, pe gustul lui tati, nu are nevoie de o pregătire minuţioasă, rapidă şi care necesită prezenţa mea în preajma ei, cât mai puţin timp.
Ingrediente:
-carne de porc (eu am pus costiţă şi cotlet)
-1 usturoi verde
-1 ardei iute
-3 fire de leuştean verde
-jumătate de pahar de vin
-sare
-piper
-ulei
Am cules usturoiul şi leuşteanul din grădină şi m-am apucat de treabă.
Am folosit ce carne de porc am găsit prin frigider, adică nişte cotlet şi costiţă de porc. Am spălat-o, uscat-o şi tăiat-o bucăţi mai mari.
Am spălat ardeiul şi verdeţurile. Ardeiul iute l-am tăiat mai mărunt, am tocat usturoiul şi frunzele de usturoi şi de leuştean le-am rupt mai mare.
Carnea de porc am pus-o într-un vas termorezistent, am condimentat-o cu sare și piper, și am uns-o cu puțin ulei. Am strecurat ardeiul iute, usturoiul și leușteanul printre bucățile de porc, am turnat vinul peste și am băgat-o la cuptorul preîncălzit la foc mediu, pentru o oră, o oră și jumătate.
Pentru că voiam o garnitură la fel de simplu de făcut și care, conform preferințelor lui tati, trebuia să conțină cartofi, am spălat bine doi cartofi în coajă, i-am uscat, i-am uns cu ulei și i-am învelit în folie de aluminiu. Așezați lângă vasul cu carnea de porc, s-au făcut în același timp cu aceasta. Îi puteți verifica dacă îi înțepați cu o furculiță și aceasta intră ușor în ei.
Între timp, am pregătit un milkshake pentru Ania și pentru mine, ca să mai răcorim căldura asta toridă.
Super simplu și rapid.
Ingrediente:
-2 piersici
-o portocală
-1 linguriță sirop de agave
-1 iaurt mic de capră
Am decojit piersicile și le-am tăiat bucăți mai mici. Am stors zeama din portocală și am adăugat totul în blender. În câteva secunde aveam gata milkshake-ul.
Siropul de agave poate fi înlocuit cu sirop de arțar dar nu este obligatoriu, dacă fructele sunt satisfăcător de dulci.
Iaurtul din frigider era suficient de rece ca să nu mai fie nevoie să adaug și gheață.
Am scos carnea din cuptor, am desfăcut folia de aluminiu cu grijă să nu mă pârlesc la degete și i-am servit-o soțului meu, ca o soție iubitoare și docilă ce sunt. Sarea și untul i le-am pus la îndemână să-și moșmondească cum vrea el cartoful cu ele.
Poftă bună!