Adevărul este că oricât ne-am pregăti pentru momentul când vom deveni părinţi, oricâte şcoli sau cursuri vom urma, oricâte cărţi şi articole vom citi, parentigul ne va surprinde întotdeauna şi va dezvălui în noi frici care nu ştiam că există. Confruntaţi cu viaţa reală, în prezenţa mult aşteptatului pui iubit, toate vulnerabilităţile noastre vor fi expuse la lumină.
Poate e de vină iubirea aia mare care-ţi inundă sufletul şi pe care ai dificultăţi să o procesezi, poate e responsabilitatea imensă şi totală asupra unei alte vieţi, poate sunt aşteptările care nu rezonează cu realitatea, poate e faptul că involuntar, suntem târâţi înapoi în copilăria noastră şi suntem forţaţi să ne simţim din nou copii, priviţi acum prin ochi de adulţi.
Oricare ar fi motivul, vei fi constant bântuit de teama că nu-i vei putea oferi puiului tău cele mai bune instrumente care să-l ajute să fie fericit.
Una dintre cele mai mari frici pe care am simţit-o în viaţa mea e frica pentru siguranţa şi sănătatea Aniei. Când păpădia a răcit, chiar dacă au fost doar nişte banali muci şi o febră amărâtă, nopţile mele au devenit extrem de albe şi active. Încercam să-mi temperez pornirile prin raţionalizare (e o banală răceală, va trece fără probleme) dar nu reuşeam să-mi alung tremuriciul din interior. E greu să lupţi cu această frică şi e greu să nu cedezi control freak-ului care se zbate să iasă la suprafaţă, ajungând altfel, mai mult să-i dăunezi copilului decât să-l ajuţi.
Printre cele mai frecvente frici ale părinţilor moderni se numără teama de a fi prea indulgenţi, prea permisivi. Confruntaţi cu modul cum au fost ei crescuţi şi educaţi, un parenting autoritar şi în control absolut, dorind (conform tendinţei actuale) să spună cât mai puţini „nu” copilului, părinţii se vor teme ca permisivatea exagerată să nu-i dăuneze copilului, să nu-i ofere mai multă libertate decât poate el gestiona la vârsta lui.
Există printre frici şi teama de a nu-l cocoloşi prea mult, izvorâtă probabil din teama că puiul nu va evolua, că nu se va dezvolta conform etapei de vârstă. Insistăm, de multe ori, să iasă mai repede din etapa bebeluşului, să folosească cât mai devreme oliţa, să mănânce singur folosind tacâmurile, să meargă, să vorbească cât mai repede, ne lăudăm cu aceste realizări, vrem să devină independenţi cât mai devreme posibil. Totuşi, nu oferim aceleaşi principii şi adolescentului căruia evităm să-i cerem să se machieze mai mult, să meargă la mai multe petreceri nesupravegheate sau să-şi înceapă viaţa sexuală de cât mai timpuriu. Ne e teamă de bebeluşi că vor purta scutece şi când vor merge la serviciu dar când devin adolescenţi, vrem să-i ţinem mai aproape de cuib.
Sigur cunoașteți următorul scenariu: un cunoscut oferă un cadou copilului nostru, fie o jucărie, un măr sau un biscuite. Deși puiul este încă bebeluș și nu folosește cuvinte, simțim nevoia să spunem în locul lui: ”Spune mulțumesc lui nenea, iubire!”. E clar că bebelușul nu poate face asta și chiar dacă ar putea, cu siguranță normele de politețe socială nu ar fi în gândurile lui. Dar noi simțim nevoia acestui gest pentru a le spune celorlalți că suntem părinți buni care își cresc copilul frumos. Teama de judecata celor din jur face și ea parte din fricile noastre de părinți și din păcate, de multe ori, presiunea socială ne determină să nu rămânem fideli principiilor noastre de parenting și să cedăm din teama ca ceilalți să nu ne considere părinți răi. Sunt mulți părinți care se simt rușinați când copilul lor are un tantrum în public și vor ceda cerințelor copilului, chiar dacă este o cerință nerezonabilă, periculoasă, dăunătoare, doar pentru că se simt prea conștienți de privirile celor din jur.
Aducem în relația nostră cu copilul o întreagă istorie de viață care-și va băga nasul și ne va strica socotelile exact când ne dorim mai puțin.
E greu să fii părinte și să te lupți cu toate fricile care uneori simți că te sufocă și că preiau controlul asupra ta.
Dar nicio greutate pe lumea asta nu se compară cu fericirea pe care o simte părintele unui copil iubit cu tot sufletul.
Poate uneori te simți singur și inadecvat, poate crezi că toți ceilalți se descurcă mai bine decât tine, dar nu e deloc așa. Am învățat că frica e dovadă de slăbiciune, că frica trebuie ascunsă, când de fapt, frica este cea care te ține alert și implicat, frica spune că îți pasă atât de tare pentru că iubești atât de mult.
Nu, cu siguranță nu ești singur. Chiar dacă nu recunoaștem întotdeauna, fricile există în fiecare dintre noi. Poate dacă vom vorbi mai mult despre ele, vor înceta să mai fie așa înspăimântătoare și vor deveni partenerele noastre în ale parentingului.
Sursa foto: http://mentalfloss.com
