A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, o fetiţă drăgălaşă, veselă şi minunată care trăia într-o ţară plină de fluturi coloraţi în toate culorile pământului. Fetiţa era fascinată de micuţii dansatori pe cer şi de dimineaţa până seara, îi studia cu mare atenţie în zborul lor, dansa împreună cu ei, râdeau şi povesteau despre lume împreună.
Ca orice suflet iubitor, avea şi fetiţa noastră câţiva fluturaşi de care se ataşase mai tare. Cu ei dorea să-şi petreacă tot timpul ei de joacă: se alergau unii pe ceilalţi, se înălţau la cer, făceau castele din păpădii, se dădeau în leagăne vioaie şi se plimbau pe câmpii nemărginite.
Erau fluturii ei preferaţi, pe care îi distingea cu uşurinţă dintr-o mare de fluturi coloraţi. Le ştia culorile şi modelele cu care au fost înzestraţi pe aripi, le cunoştea râsul, zborul şi privirea caldă care răzbătea din ochii lor. Cu cât îi observa şi îi cunoştea mai bine, cu atât iubirea pentru ei creştea.
Într-o zi însorită, fetiţa ieşi la joacă printre floricele. Futurele verde se apropie de ea şi îi dădu, zâmbitor, bună dimineaţa. De-abia reuşi fetiţa noastră să-i întoarcă zâmbetul şi când să-i răspundă la salut, fluturaşul dădu repede de trei ori din aripi şi Puf! dispăru pe loc.
O teamă imensă o cuprinse imediat pe fetiţa drăgălaşă. Ce se întâmplase cu fluturaşul? Unde dispăruse? Păţise ceva rău? Îl va mai vedea vreodată? Se va mai întoarce la ea?
Ochişorii ei trişti au fost observaţi îndată de ceilalţi fluturaşi care au venit imediat lângă ea, încercând să o aline:
-Heeei, fetiţa noastră, noi suntem aici, lângă tine! Hai să ne jucăm împreună!
Dar nimic nu putea şterge durerea din sufletul fetiţei:
-Vă iubesc pe toţi, dragii mei, dar nimeni nu-l poate înlocui pe fluturaşul meu verde, aşa cum nimeni nu vă poate înlocui nici pe voi!
Când, mai târziu în zi, fluturaşul verde reapăru la fel de brusc cum dispăruse, fetiţa veselă uită cu totul de suferinţa şi îngrijorarea ei.
Spre seară, tocmai când se punea la cale un dans pe razele de apus ale soarelui, fluturaşul albastru bătu repede de trei ori din aripi şi Puf! dispăru cu desăvârşire.
Toată agonia fetiţei, pe care o credea uitată, s-a reaprins într-o clipită şi a început suferinţa după fluturaşul ei albastru şi de neînlocuit.
Întreaga strădanie de a o înveseli, a celorlalţi fluturaşi, a fost în zadar. De-abia când l-a văzut iar pe fluturaşul albastru reapărând la fel de brusc, sufleţelul fetiţei reuşi să se liniştească.
Dispariţiile misterioase au continuat şi în zilele următoare. Mai întâi, fluturaşul roşu a fost de negăsit, tocmai când fetiţa voia să-l invite la o plimbare. Apoi, exact în mijlocul unui joc de fotbal, dispăru şi fluturaşul violet, în timp ce fluturaşul galben se pierdu în zare pe o adiere de vânt.
Deşi reapăreau de fiecare dată, fetiţa drăgălaşă începu să fie tot mai tristă pe zi ce trecea. Uneori nici nu mai putea să se bucure de reîntoarcerile lor. Era mereu atentă şi concentrată să nu mai dispară vreunul. Îi număra necontenit şi mereu încerca să-i ţină de câte-o aripioară, pe toţi, aproape de ea.
Era măcinată de gânduri: unde dispăreau şi ce făceau acolo? Oare fugeau de ea? Oare nu o iubeau la fel de tare cum îi iubea şi ea?
În timp ce fetiţa îşi plângea durerea lângă un pârâu care îi cânta de alinat, apăru deodată o zână aurie şi strălucitoare care îi spuse cu o voce blândă:
-Eu ştiu să citesc sufleţele de fetiţe triste. Am venit la tine că tu m-ai chemat şi te voi ajuta. Ştiu cât îi e de greu unei fetiţe să înţeleagă fluturaşi zburdalnici dar cred că în curând te vei lămuri. Regina fluturilor îi dă fiecărui fluturaş care se naşte câte o misiune de îndeplinit. Eu îţi dau ţie un dar preţios. Ia această pietricică şi de câte ori o vei ascunde în sân, vei deveni invizibilă. Nimeni nu te va putea vedea şi vei putea merge oriunde îţi doreşti.
Şi cu aceste vorbe, zâna se făcu nevăzută.
Fetiţa ascultă cele spuse de zână, ascunse pietricica la piept şi începu o călătorie prin văzduh.
Poposi prima dată într-o clădire mare cu multe încăperi. Într-una din ele îl văzu pe fluturaşul verde care muncea de zor la nişte hârtii care îi fuseseră date de regina fluturilor. În timp ce răsfoia printre ele, ceva căzu pe podea. Fetiţa, care acum era invizibilă, se apropie să vadă mai bine şi zâmbi. Plecă mai departe lăsându-l pe fluturaşul verde să mângâie o poză cu ea.
Îl găsi pe fluturaşul albastru la o şedinţă cu o multitudine de alţi fluturaşi, veniţi din toate colţurile ţării. Deşi cu toţii erau atenţi la ce se discuta acolo, fluturaşul albastru le arăta unor prieteni pe telefon, filmuleţul cu fetiţa de când jucase prima oară baschet cu o minge mai mare decât ea.
Se trezi purtată apoi într-un hipermarket unde fluturaşul roşu, însoţit de un mare coş de cumpărături, alegea cu grijă marca ei preferată de lapte.
Fluturaşul violet tocmai le arăta pacienţilor pe care îi consulta ca să-i facă bine, ultimul ei desen cu fluturaşii preferaţi.
În timp ce fluturaşul galben îi învăţa despre viaţă pe elevii lui care îl ascultau atenţi, le povestea despre o fetiţă veselă ca ei, care acum învaţă să danseze cu fluturii.
Obosită dar fericită şi liniştită, fetiţa noastră se întoarse acasă. Toată tristeţea o părăsise pentru că acum avea şi ea o misiune extrem de importantă. Ştia că fluturaşii dispar pentru că asta e treaba fluturaşilor uneori, dar ştia că, oriunde s-ar duce, niciodată ea nu încetează să fie prezentă în sufletele lor. Aşa că de-acum, avea foarte multă treabă: să fabrice amintiri pe care fluturaşii să le poată lua cu ei, ca să nu le mai fie chiar aşa dor de ea.
Ei bine, dar cum rămâne cu dorul unei fetiţe rămase fără fluturaşi?
Fetiţa primise în dar o pietricică magică: oricând dorul era prea mare, punea pietricica lângă inimă şi-ntr-o clipă fluturaşii ei îi apăreau în faţa ochişorilor. Fiecare ocupat, fiecare cu treburile lui, dar mereu gândindu-se la ea. Stătea puţin cu ei şi-i privea ascunsă după pietricică, apoi se întorcea veselă la un dans cu fluturi printre păpădii.
Sursa foto: https://depositphotos.com
