Un prieten a distribuit pe facebook un articol care se voia informativ şi serios, cu fapte de genul ”Știați că”, dar care, habar nu am de ce, mie mi s-a părut amuzant până la lacrimi. Psihicul uman acţionează pe căi misterioase şi neştiute, aşa că nu ştiu exact cum sau de ce s-au format aceste conexiuni la mine acum, dar cam asta e ce a ieşit:

1.Dacă nu te miști timp de 15 minute, vei adormi.

Vă rog, cineva să-i transmită asta şi fii-mi!!!

2.În primele 3 secunde când te trezești, nu-ți vei aminti nimic.

Or fi suficiente ca să comand, fără urmări conjugale, gentuţa aia de la Vuitton: Baby, da’ pe bune că nu-mi amintesc nimic!! Trebuie să o fi comandat în alea 3 secunde când m-am trezit din somn şi nu ştiam ce fac!!

3.Este posibil ca oamenii care nu sunt capabili să identifice sarcasmul și minciuna să sufere de demență, un declin continuu al creierului

Şi eu care credeam că unii oameni din jurul meu sunt doar idioți când ei săracii, suferă de demență.

4.Studiile arată că dacă vorbești și te încurajezi in fața oglinzii, vei fi mai puternic din punct de vedere mental.

„Heeei, tu!! Da, da!! Tu, bunoaca aia din oglindă!! Dar ce ochi, ce nas, ce gură!! Şi urechileeee … pfaaaai, bombă!! Ce-ai cu petele alea de mâncare de pe tricou, dragă?! Nu observi ce estetică perfectă formează?” – şi tadam!! a dispărut definitiv isteria mea când văd un păianjen.

5.Oamenii timizi sunt mai inteligenți și mai demni de încredere.

Presupunându-se că s-au concentrat pe studiu şi nu au aprofundat abilităţile şi trucurile  sociale. Dar la fel au făcut şi psihopaţii cu obiectul obsesiei lor.

6.Adesea, când o persoană începe să plângă, aceasta își va aminti și alte evenimente triste care îi vor amplifica starea de plâns.

Pe genul: Uaaaaa, mi s-a rupt unghiaaaa!!! Şi lui Gigel i s-a stricat telefonuuuul!!! Şi pisica aceea de la televizor a rămas blocată în copaaaac!! Şi s-au format bălţi pe asfaaalt!!! Şi ăia din Congo mor de foameeee!! Şi în 1939 a început al doilea război mondiaaaaal!!!

7.Corpul uman paralizează parțial în timpul somnului pentru a se proteja preventiv de posibile vătămări auto-induse.

Ştiam eu că în esenţă suntem cu toţii nişte masochişti şi doar o semi-paralizie ne poate ţine departe de a ne auto-satisface cu o doză bună de durere!

8.Atunci când ești trist, vei simți că toți cei din jurul tău sunt fericiți.

Pe principiul românesc „să <crepe> şi capra vecinului!!”.

9.Gâdilatul era, de fapt, o metoda de tortură.

Pentru mine este, în continuare, cea mai simplă metodă de a-ţi lua rapid şi involuntar un picior în cap!

10.Când strănuți, mori pentru o secundă.

Cu această ocazie constat că răceala mea de la Revelion m-a ţinut, la propriu, mai mult moartă decât vie! 

11.Persoanele care-și petrec mai mult timp la soare au șanse mai mari să fie fericite.

D-aia merg aşa încordaţi ăia de se prăjesc la solar?!

12.A fi singur, antisocial și fără a avea prieteni prezintă același risc asupra sănătății ca fumatul unui pachet de țigări pe zi.

A fi singur şi antisocial în societatea de azi poate de asemenea să-i protejeze pe cei din jur de un omor calificat pe motiv de prostie. Sau pe mine de un AVC. Aşa că mai bine mă apuc iar de fumat!

13.Psihologii spun că depresia este adeseori rezultatul gânditului în exces, creând probleme care inițial nu existau.

-Gigel, care crezi tu că este rezolvarea acestei probleme? –Nu pot răspunde, doamna profesoară, că deja simt cum mă apucă depresia!

14.Un studiu al universității Harvard sugerează că persoanele ale căror atenție este ușor de distras, sunt mai creative.

Uite-o floare! Uite-un fluture! Uite-un copac! Ce tablou mişto ar ieşi din asta! Ia să încep să-l pictez! Uite-o muscă! Uite-un iepure! Ţup-ţup-ţup!

15.Durerea emoțională reconfigurează mintea umană, cauzând schimbări dramatice la cei mai mulți oameni.

-Iubi, iartă-mă, te rog, dar când nu mi-ai răspuns la telefon am simțit o durere emoțională așa de mare încât mi-a reconfigurat dramatic mintea și am început să-ți zgârii mașina cu cheia și să-ți sparg parbrizul cu ciocanul. Nu știu zău ce s-a întâmplat că nu am mai făcut niciodată așa ceva! Ceeee?? Ți-am spart și roțile?? Asta nu-mi mai amintesc! Probabil am adormit apoi și asta s-a întâmplat în cele 3 secunde după ce m-am trezit!

16.Depresia se clasează pe locul 4, la nivel mondial, ca o cauză a dizabilității și a morții timpurii, conform Studiului asupra poverii globale a bolii (Global Burden of Disease Study – GBD).

Să gândim mai puțin deci ca să evităm depresia deci și ca să trăim mai mult deci!

17. Oamenii cu încrederea de sine scăzută sunt cu 80% mai predispuși să îi critice pe alții, pentru a-i pune pe un nivel inferior față de ei, cu scopul de a se simți mai bine, mai tari, mai inteligenți.

Și pe bune dacă nu mi se pare firesc! Adică ce umbli tu țanțoș pe-aicilea cu viața ta perfectă!! Adică ce, capra ta e mai grasă, sau cum?

18.Oamenii care sunt impulsionați sa corecteze gramatica altora suferă, de fapt, de o formă de tulburare obsesiv-compulsivă, denumită Sindromul Pedantismului Gramatical (Grammar Pedantry Syndrome).

Asta e o prostie PE care eu nu o pot accepta!! Ok, recunosc că fiecare lucrușor din casă trebuie să nu depășească poziția milimetrică în care l-am fixat, că o iau razna dacă văd ușile de la dulapuri lăsate deschise dar acum să vă luați și de faptul că mă irită pe creier dacă nu rostesc imediat forma corectă a limbii române, asta nu mai pot tolera! Ați auzit? Ați auzit? Ați auzit?

19.Bârfa declanșează substanțe chimice în creier, care îi fac pe oameni să devină mai fericiți și să trăiască mai mult!

Pfffffffaaaai, nici nu aveți idee câți oameni fac eu zi de zi fericiți!!!!

 

Îmi cer scuze autorului articolului, dacă se va fi simțit ofensat în vreun fel. Comentariile mele nu au fost făcute cu scop malițios. Multor fapte expuse aici le cunosc explicațiile și pe unele chiar le folosesc și eu ca exemplu în textele mele. Nu știu, zău, ce m-a apucat azi!

Sursa foto: http://www.santabanta.com

 

 

Fapte mai mult sau mai puțin comice
Tagged on:             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *