Au trecut vremurile când ne trezeam în noapte pentru că păpădia avea nevoie de cineva care s-o distreze la 3 dimineața. Foarte rar ne mai strigă acum pentru un pișu neastâmpărat care nu vrea să stea la locul lui cuminte până dimineață și cere urgent o oliță sau pentru prezența unui tati care doarme dincolo cu Enzo.
Dar, se pare că ne-am descurcat atât de bine ca părinți în noapte, încât, un nou bebeluș a apărut în viețile noastre să ne ceară ajutorul: domnul Enzo!
Marelui nostru blând îi este interzis accesul în dormitor, pentru că acolo doarme Ania și vrem ca, măcar acea cameră, să fie nepătată de urme de cățeluș. În plus, el încă se trezește noaptea și vrea la pișu afară, așa că cineva, cum ar fi Florin, va trebui să-i deschidă ușa, încă sforăie de se cutremură pereții, face pârțuri zgomotoase și, per total, nu este un partener de somn comod.
A rămas stabilit ca domnul tătic, care oricum are obiceiul să bântuie prin noapte, să-i fie companion în timp ce eu o însoțesc pe fetiț în lumea viselor.
Sunt însă unele nopți în care bebelușul Enzo, cere cu insistență să fie lângă mă-sa. Și atunci, deloc delicat, ba mai degrabă ca un tanc în mișcare, va împinge ușa întredeschisă a dormitorului, va zgâria cu gheruțele parchetul în deplasarea lui spre partea mea de pat și se va posta la 10 cm de capul meu, privindu-mă fix, ca într-un vis cu psihopați.
Mă ridic din pat și-l alung din dormitor, certându-l în surdină. El se retrage iar la ta-su, pentru câteva minute, după care reîncearcă o nouă abordare similară. Obosită și iritată de acest dans, încerc să fiu mai clară și închid ușa dormitorului. Încercând să fie și el mai clar, va bate cu capul în ea, de două, cinci, zece, cinșpe ori. Atunci intră în scenă Florin care încearcă să-l ademenească spre camera rămasă acum, neocupată de nimeni.
Uneori trec și câte două ore din acest ritual. Ania se foiește nițeluș, pufăie nemulțumită în somn dar rămâne adormită.
A doua zi dimineața, mă trezesc la fel de obosită cum eram odinioară, când păpădia era încă bebeluș. Pornesc ciufută spre camera cealaltă, decisă să am o discuție serioasă cu domnul Enzo, despre calitatea, durata și importanța somnului din noapte. Când însă îl văd sforăind lipit cu tot corpul lui, de ușa închisă a dormitorului, mă îmblânzesc imediat și accept faptul că rolul nostru de părinți de noapte, s-ar putea să se mai prelungească nițeluș!
Sursa foto: www.thesleepydog.com
