Au venit Eva (1 an jumate) şi Ioana (mămica ei, mai mult de 1 an jumate), finuţele de la Cluj, la noi în vizită. Maaaareee distracţie a fost!

La început fetiţurile s-au cam ignorat reciproc, atenţia centrându-se asupra noastră, a mămicilor.

Când au găsit un teren comun, jucăriile, a început interacţiunea şi, pentru prima dată, am văzut la Ania posesivitate asupra obiectelor. Cum punea Eva mânuţa pe ceva, jap! păpădia îi smulgea jucăria şi o punea la loc sigur: pe masă, pe scaun sau o arunca înapoi în grămada cu jucării. Nu conta că are 6 stropitori de acelaşi fel, 9 găletuşe, 7 cărucioare şi 11 lopăţele. Eva nu avea voie să se joace cu niciuna.

Eu nu o voi forţa niciodată pe Ania să-şi împartă jucăriile dacă nu doreşte, la fel cum nici mama mea nu mă forţează să-mi dau hainele prietenelor care vin în vizită că vor şi ele să se îmbrace cu ele. Nici nu o voi ruga frumos să împartă pentru că aşa e bine (mai e ceva vreme până o să-şi însuşească normele de politeţe) sau pentru că Eva e mai mică (nu e o virtute că eşti mai mic sau mai mare). Sunt lucrurile ei deci alegerea îi aparţine. Ce voi face în viitor, înainte de a veni cineva în vizită, o voi ruga pe Ania să pună deoparte jucăriile pe care nu doreşte să le împartă. Dar acum e prea devreme pentru această decizie.

Iniţial am crezut că păpădia vrea să se joace ea cu jucăriile pe care le lua Eva, dar când le-a aruncat cât colo mi-am dat seama că nu asta era ideea.

Apoi am zis că e geloasă pe atenţia pe care i-o acordasem eu Evei, dar nu îşi respingea prietena, din contră, după ce îi smulgea jucăria din mână îi zâmbea şi se transforma imediat în căţeluş în faţa ei. Aşa că am tras concluzia că, de fapt, avea nevoie de atenţia netulburată a Evei. Cam greu, pentru că piticuţa avea chef de jucării.

Cu aceste informaţii acumulate am trecut la alt plan:

-Ce culoare vrei să aibă stropitoarea pe care i-o dai Evei să se joace, green sau orange (da, fii-mea ştie culorile în engleză)?

-Oraaangeee!! strigă veselă puiuța și-i dă stropitoarea portocalie micuței ei prietene, ținându-și-o ei pe cea verde.

Și uite așa a început inundarea florilor lui Auri și cele 200 de drumuri pe care le-am făcut eu spre chiuvetă ca să adap stropitoarele însetate.

Când apa curgea șiroaie prin curte, am trecut la jocul cu apa din găletușele colorate, la băutul apei cu lingurițele, la datul pe tobogan, la spălatul pe mâini în apa cățeilor, la cursa prin tunel, la concursul de umflat baloane, la dansatul pe muzică de avioane călătoare, la jocul cu baloane colorate, la alergat mingile prin iarbă și la făcut delicioasa mâncare din noroi cu salată de frunze uscate.

Poate pentru că Eva e mai micuță cu un an sau poate pentru că nu era atât de interesată de păpădie cum și-ar fi dorit fetițul, Ania a încercat să domine desfăsurarea evenimentelor. Nu i-a ieșit întotdeuna pentru că nici Eva nu prea e obișnuită cu un refuz dar au fost adorabile amândouă, s-a râs foarte mult și eu, una, m-am distrat copios. Păcat că stau atât de departe de noi și că ne vedem prea rar. Vă pupăm fete frumoase și de-abia așteptăm o nouă porție de joacă cu voi!

 

 

Eva și Ania, două fetițe magice
Tagged on:                                 

Leave a Reply

Your email address will not be published.