Mi-a fost adus la cunoștință de către un cititor faptul că am prezentat informații eronate atunci când am făcut paralela între Exatlon România și Survivor-ul american. Faptul era adevărat. Show-urile au formate diferite, chiar dacă există unele asemănări. Cu această ocazie îmi recunosc public greșeala și impulsivitatea de a oferi verdicte înainte de a mă informa corect.
Între timp, eu și Exatlon România am început o frumoasă relație de prietenie în care fiecare oferă ce are mai bun: el un show antrenant, dinamic și real, eu toată atenția unei junker-ițe de adrenalină.
Iubesc la fel de tare Survivor-ul și accept cu serenitate acum că are un brother from another mother, care-mi devine pe zi ce trece tot mai drag. Și eu și Exatlon România am avut, se pare, nevoie de timp să ne cunoaștem mai bine și să acceptăm (unii dintre noi) că se mai găsește loc în suflet de iubit și diferitul. Indiferent cât aș încerca să înlătur din activitățile mele judecatul înainte de a cunoaște faptele în profunzime, se pare că această tendință reușește să se strecoare din nou în viața mea. Este o nevoie firească de a integra necunoscutul în frânturile de informații pe care deja le deții ca să nu mai pară atât de înfricoșător. Abilitatea de non-judecare mai are încă nevoie de mult antrenament (cel puțin în cazul meu) pentru a putea fi educată cum se cuvine.
Bineînțeles că am preferați printre concurenți însă mă nedumerește puțin înverșunarea fanilor de pe grupurile de socializare, ale căror comentarii evit să le mai citesc. La un moment dat mi-a plăcut fiecare concurent în parte, fie într-un moment de vulnerabilitate sinceră, fie de echilibru emoțional, fie de adaptabilitate, de forță interioară sau de simț al umorului.
Una peste alta, am acum un nou partener al timpului petrecut fără compania păpădiei care, după numărul de episoade ce se înșiră înaintea noastră, îmi promite că mai avem ceva drum de petrecut împreună.
Sursa foto: http://www.clicksud.org
