Cred că cel mai greu lucru din creșterea și îngrijirea Aniei a fost cel legat de somn, cu efecte năucitoare pentru noi. Ne-am împins limitele rezistenței fizice la maxim și am reușit să regăsim și dincolo de acestea, empatie, răbdare, calm, zâmbete și iubire.

Totul a început minunat, ca într-un basm feeric. Reîntorși cu nou-născuta, fără manual de utilizare, acasă, așteptam să simțim și noi, nopțile acelea fără somn, împărtășite de părinți mai experimentati. Domnișoara Ania însă dormea buștean. Se trezea doar să pape, schimb de scutec (uneori în timp ce dormea) și somn. Uneori nu rezista nici până la eructație (râgâit), așa că o plimbam adormită, pe-un umăr, în așteptarea sunetului eliberator.

Când după câteva zile Ania a dormit noaptea 5 ore neîntrerupte, ne-am panicat. În loc să profităm de generozitatea puicii și să ne odihnim și noi, trei ore am stat amândoi, holbându-ne la ea prin zăbrelele pătuțului, uitându-ne la ceas și așteptând să vedem când se trezește.

Somnul era la locul lui și pe muzică, și pe sonorul televizorului, și pe lătratul cățeilor și pe vocile poveștilor noastre.

Ziua adormea după alăptat, la mine în brațe, sprijinită pe inelul de pernă achiziționat cu acest scop. Stăteam trei ore sub ea și o admiram.

Noaptea o puneam în pătuțul ei, protejată în sistemul de înfășat, de care a avut nevoie în prima lună, pentru că mișcările mânuțelor ei o speriau și-i tulburau somnul.

Colicii nu și-au făcut apariția în viețile noastre, așa că, din acest punc de vedere, eram acoperiți.

Pe la 5 luni însă, Ania și-a zis să ne facă să simțim și noi că avem o bebelușă în casă și au început problemele cu somnul.

Prima noapte când mami și somnul au rupt relația de atașament reciproc, a fost pe la sfârșitul lui august 2015. Tati era plecat în Austria pentru o săptămână așa că, Ania a vrut noapte albă cu petrecere-ntre gagici. N-a fost așa distractiv cum pare pentru că eu am fost singura care a petrecut. Ania a dormit bine-mersi, dar a avut grijă să mă trezească de câte ori reușeam să prind și eu puțin, de-un picior, un pui de somn. În total am dormit vreo trei ore, pe apucate. Am fost mai fresh decât mă așteptam, a doua zi, când, bineînțeles, eram singură cu odorul mult-iubit. Am zis că trece săptămâna aceea, o fi și mami mai stresată, fetițul simte, dar când vine tati, se reglează lucrurile de la sine. Mda. S-au reglat, într-adevăr, după încă un an jumate.

Tati a venit încrezător și oarecum mândru că fetele lui nu dorm de dorul lui. S-a dezumflat însă repede când a început să participe și el, alături de mine, la petrecerile nocturne.

Am căutat informații prin cărți, articole, vecini și prieteni. Un întreg arsenal de tehnici de adormire și-au găsit adăpost în obiceiurile noastre zilnice. Zgomot alb, plimbat în brațe, întuneric în casă, lăsat fetiț să adoarmă singurică (nici poveste de așa ceva, de unde să știe ea să adoarmă singură?).

Ce a funcționat (oarecum) la noi, a fost următorul exercițiu: pe zgomot alb (susur de izvor sau ploaie – și mă mai întreb de ce-i place Aniei așa de mult apa), legănată în cărucior. Adormea cam în 40 de minute – o oră. Legănatul trebuia alternat în funcție de dorințele moștenitoarei, de la molcom la vioi. După schimbul de ritmuri, legănatul devenea tot mai lin, ochișorii clipeau tot mai prelung, apoi dintr-o dată, ca la un semnal, pe când ziceam și noi că ne paște un somnic, se reactiva energia puicii, luând-o de la capăt.

La un moment dat, păpădia noastră își relaxa fundicul în 3 cărucioare, folosite fiecare pentru altceva (legănat de adormit, plimbat de adormit, plimbat de privit).

Dacă tehnica legănatului eșua, apelam la plimbatul în sistemul de purtare (noi folosim cu succes marsupi plus), care era eficient doar dacă puiuța era semi-adormită, altfel era iritatată de panorama săracă în detalii care i se desfășura înaintea privirii.

Am ținut-o așa cam un an. Eu eram schimbul de zi, Flori o adormea seara. Noaptea, când se trezea, adormea rapid la loc, lăsându-ne pe noi să bântuim prin întuneric cu (ne)somnurile noastre.

Au fost zile când ucideam în gând, în cel puțin 15 feluri diferite, ori pe vecinul care tăia lemne cu drujba, ori cățelușii care sporovăiau zgomotos cu prietenii lor de pe cealaltă stradă, ori vreun cocoș întârziat care simțea nevoia să se umfle în pene, exact la momentul somnului de prânz al odorului.  

De citit sau spus povești, Ania nu e interesată deloc. Deocamdată. Ne uităm împreună la cărțile cu imagini, discutăm despre ele, dar dacă încerc să-i povestesc ceva, ori îmi închide cartea, ori îmi pune degetul pe gură să tac. Când mă vede că citesc, îmi smulge cartea din mână și o zvârle cât colo.

Am atins recordul de 48 de ore nedormite (eu, pentru că Flori, cum am aflat și noi cu această ocazie, poate adormi la loc și în picioare) și am reușit să funcționez aproximativ normal. Îmi imaginam întotdeauna că un astfel de record va fi atins în facultate, pe la vreun chef de pomină. N-a fost să fie atunci, așa că, se pare că l-am reprogramat.  

După vreun an de împins cărucioare, fetițul nostru a decis că e timpul să lărgim orizontul și adormea plimbată pe-afară. Drăguț, ați putea spune. Așa a și fost, exceptând zilele cu minus grade când îmbrăcam copilița, o puneam în căruciorul de afară, o plimbam (cam jumătate de oră), adormea, o aduceam în casă, o dezbrăcam, o puneam în căruciorul de casă (s-o mai legăn, dacă dă semne a trezire), respiram de două ori și se trezea.

A urmat apoi o perioadă în care Ania nu mai voia să doarmă decât la mine în brațe. Dacă încercam să o las în pat se trezea instantaneu. Era drăguță, totuși, și mă lăsa să mă așez, cu ea atașată, pe canapea. Dacă vreți să știți programul de noapte (în surdină) de la Comedy Central, încă îl pot reda. Deja când se trezea păpădia noaptea, mă uitam direct la ceas să știu ce serial urmează să vizionez.

De pe la un an și nouă luni, a învățat să adoarmă seara, în sfârșit, nelegănată, lângă mami în pat și ca atare, trezirile nocturne s-au redus la aproape zero. Avem un întreg ritual despre care am mai scris și care durează vreo oră, dar stăm amândouă relaxate și cu plapuma peste nas (eu) dacă afară sunt minus grade, pentru că Ania solicită ca fereastra să fie în permanență deschisă (până adoarme).

La amiază încă mai adoarme în cărucior pentru că dacă vede lumină prin casă, refuză compania camerei cu obloane. Așa că trebuie să fac cât mai întuneric posibil (nu e așa ușor cum pare, avem geamuri la toate ușile). Dar acum e mare, știe când e ora de somn, își gângurește ceva în surdină și adoarme cam într-un sfert de oră.

Dacă se trezește noaptea în cine știe ce colțișor al patului, mă caută cu privirea împăienjenită, vine repejor spre mine și se trântește afectat alături.

Programul de somn este relativ fix (de la 8.30 seara, se trezește la 6.30 dimineața și la prânz de pe la 11 până la 13). Nu ne-am abătut decât în cazuri excepționale, maxim jumătate de oră.

Cea mai lungă perioadă de nesomn, când prințesa a refuzat să doarmă, cu excepția celor 15 minute moțăite pe la prânz, a fost de 14 ore –acum, de când s-a făcut mare și are deja doi ani – (trezită la 7 dimineața și culcată la 9 seara). Deci dacă vrea, poate!  

Preferă răcoarea, nu o deranjează deloc frigul, de aceea verile au fost cele mai provocatoare pentru noi deoarece Ania adoarme foarte greu dacă e prea cald.

Anul acesta suntem însă echipați cu una bucată aer condiționat și cu o domnișoară de doi ani care a învățat să adoarmă singură, așa că … summer, here we come!

E mult mai bine acum, suntem mai odihniți și ca atare, mai coerenți, chiar dacă mai avem câteodată nopți cu somn agitat. Am știut întotdeauna că există o luminiță la capătul nesomnului dar uneori ne era greu să credem că vom ajunge cu adevărat, vreodată, acolo. Așa că, proaspăt părinți, nu vă pierdeți speranța, răbdarea, toleranța și empatia. Veți reuși! Vă spune asta o supraviețuitoare!

Sursa foto: https://mydailydiscovery.com, http://www.skyejohansen.com, https://s-media-cache-ak0.pinimg.com, https://loveneelu.files.wordpress.com 

 

 

Efectele (ne)somnului bebelușului asupra părinților
Tagged on:                             

Leave a Reply

Your email address will not be published.