Oricum s-ar numi, fie educație cu blândețe, positive parenting, iubire necondinționată sau alt termen care să reflecte o atitudine caldă, respectuoasă, încurajatoare față de copii, o educație fără a le frânge spiritul, fără a umili, agresa, manipula, pedepsi, este cu siguranță o educație care se mulează perfect pe sufletul meu.
Cele mai noi tendințe în parenting converg în această direcție susținute solid de studii, cercetări, analize și ani de practică. Cu toate acestea, la noi în țară, aceste tedințe sunt încă privite de majoritatea la fel cum erau privite cărțile lui Jules Verne: un S.F. imposibil de realizat în aceste vremuri. Ba mai mult, cei care adoptă acestă direcție a educației cu blândețe sunt catalogați ca naivi care se ghidează ”după cărți”, care nu au nicio legătură cu realitatea, care își răsfață copilul ce, până la urmă, li se va urca în cap, care pierd controlul și au probleme în a se impune, în a arăta copilului ”cine e șeful!”, care se pierd prea mult în studii și cercetări în loc să se lase ghidați de instinctul matern sau patern. Din păcate, tot ei sunt și cei care vor avea cele mai multe ”probleme” atunci când copilul atinge vârsta pubertății sau a adolescenței.
Nu mai am timp și răbdare și energie și chef să demontez toate aceste credințe stupide (din punctul meu de vedere) și învechite, dar vreau să mă leg de acel instinct parental care îi este negat părintelui blând.
În care univers oare să nu-ții copilul în brațe atunci când plânge, să nu îl alini că se va învăța ”prost” și nu mai scapi de el, înseamnă instinct matern sau patern? Când vreodată o mamă va simți instinctiv să ignore acel plâns pentru că se gândește la viitor și la liniștea ei? În ce univers instinctul parental înseamnă să-ți lovești copilul? Asta ai simțit tu prima dată când l-ai văzut mic și neajutorat, chemându-te spre el? Să-i arzi direct o palmă la fund ca să se liniștească? În ce viață instinct matern înseamnă să pornești o luptă cu puiul tău despre cine e mai mare, mai tare, mai puternic, mai șef și cu mai multă dreptate? Când vreodată vei simți instinctiv să-ți privezi copilul de ceva după care tânjește, de ceva ce-ți luminează sufletul când îl vezi bucurându-se, doar ca să îl dresezi pe viitor să renunțe la un comportament nedorit? Când vreodată instinct matern, ce vine natural din rolul tău de mamă care crește un copil, te va ghida să-ți jignești copilul, să-l ameninți cu pierderea iubirii, să-l lipsești de prezența ta? Dacă ăsta e instinct matern înseamnă că ceva îngrozitor s-a întâmplat cu tine ca să poți simți natural toate aceste lucruri și nu, cum de fapt se întâmplă, să fii ghidat nu de cărți și studii și practică ci de vorbe din bătrâni, fără nicio bază științifică, fără să vină din suflet, din instinct, și care te duc așa robotic înainte. Procedând astfel, îți înăbuși tocmai instinctul matern cu care Dumnezeu, sau universul sau evoluția, sau natura sau oricine crezi tu, te-a înzestrat într-un mod atât de minunat!
Da, noile tendințe în educație sprijină cu toată puterea tocmai instinctul parental care este acum erodat, prăfuit și zdrobit și pe care încearcă să îl aducă încetișor și cu blândețe la suprafață, doar pentru a străluci mai tare decât a făcut-o vreodată!
Sursa foto: http://ariseambassadors.com
