Câteodată stau și mă întreb cât de mult din mine mai sunt eu și cât de mult este ea. Îmi place să-mi caut haine noi la magazinele online (niciodată nu am avut răbdare pentru plimbatul prin magazine), să mă uit la filme, să citesc, să merg la petreceri, să dansez, să vorbesc cu prietenele mele, să ne întâlnim la o poveste, să scriu, să ascult muzica mea la maxim cu căștile în urechi. Am nevoie de momentele speciale pentru fiecare dintre aceste clipe de răgaz cu mine. Dar parcă nimic nu mă bucură mai mult decât să râd din suflet alături de păpădia mea.
Nu știu cum au trecut patru ani atât de repede. Deși mulți probabil o văd micuță pe fetiț, mie mi se pare că prea mult a trecut deja.
Cum e Ania la patru ani? Cum nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să fie. Totul e extrem de ușor cu ea și parcă nu o mai simt atât de copiluț. E foarte amuzantă, face glume intenționate și distractive, îi place mult să râdă din orice, oricând, și ăsta cred că e cel mai important lucru. E inteligentă tare (aici trebuie să recunosc că are cu cine semăna), găsește cele mai inedite soluții la cele mai ciudate probleme. E înțeleaptă și găsește mereu un echilibru între sine și ceilalți, știe să se protejeze pe sine și te uimește atunci când îți înțelege stările, ți le acceptă și-ți oferă sfaturi. E foarte generoasă, a găsit cumva în ea bucuria de a dărui orice, oricui. E foarte protectivă, cu un suflet blând care simte nevoia să ajute atunci când acest lucru îi stă în putință. Are inițiativă, vine cu propuneri, e creativă. E curioasă, simte nevoia de a cunoaște mereu mai multe lucruri despre lume. E încăpățânată și ambițioasă, atunci când ține tare mult la o idee de-a ei, se luptă până reușește să o pună în practică. Își cunoaște limitele personale, cere răspicat ceea ce consideră că i se cuvine, și, pentru vârsta ei, mi se pare extrem de tolerantă cu ale celorlalți. E cooperantă, uuuf, extrem de cooperantă mi se pare, cum nu mi-aș fi imaginat că ar putea fi acum: dacă înțelege motivele și consecințele, dacă percepe situația ca fiind serioasă, fără posibilități de negociere, nu simte nevoia să se răzvrătească. E foarte sociabilă, mereu dispusă să comunice cu persoane noi, mereu curioasă de copii și adulți în egală măsură dar niciodată tânjind după ei, niciodată definindu-se prin ei. Mami și tati îi sunt suficienți la nivel afectiv. E aventuroasă, îi plac provocările și se lansează în ele fără teamă. Se simte parte importantă și egală din familie iar atunci când discuțiile dintre mine și Florin devin mai aprinse, pune hotărâtă piciorul în prag și ne atenționează imediat: Hei, vă rog să nu vă certați. În casa asta toată lumea vorbește frumos! Este extrem de deschisă cu emoțiile ei, le acceptă, le îmbrățișează și le manifestă imediat: când e furioasă, supărată, tristă, emoționată, veselă, afectuoasă, toată lumea va ști asta. E foarte sinceră și directă iar noi ne străduim din răsputeri să menținem acest suflu în ea cât mai mult posibil, înainte ca societatea să reușească să știrbească câte puțin din el, chiar dacă asta înseamnă uneori să dea cu cadoul proaspăt primit de pământ și să se întrebe retoric, în timp ce se îndepărtează: ce e cu porcăria asta?! nu-mi place deloc! Este extrem de iubitoare, simte nevoia să împartă afecțiune tuturor, deschis, declarat și arătat, cu vorbe blânde, cu pupici, îmbrățișări și mângâieri și într-un mod total nediscriminativ, dacă asta simte ea în acel moment: Te iubesc, mami, tati, Auri, Lili, Ade, Masha, cățelușule, pisicuță, furnicuță, peștișorule, păianjănule, gândăcelule care nu știu cum te cheamă!
Înainte să se nască ea, priveam noii părinți din jur vrăjită de grija, iubirea, afecțiunea, adorația, fascinația pe care le manifestau în preajma bebelușului. Cumva însă, pe parcurs, mi se părea că toate aceste emoții deveneau diluate, sau, cel puțin, nu se mai manifestau la fel de deschis și intens. Și asta mi se părea oarecum trist. Când Ania a fost bebeluș, mi se părea că niciodată nu o s-o pot iubi mai mult de-atât, că nu sunt capabilă să iubesc pe cineva mai mult de-atât! Dar cu cât o cunosc mai mult, cu cât se dezvoltă și crește, cu cât se implică mai mult în lumea aceasta minunată, cu atât îmi simt sufletul că se umflă mai mare, mai imens, mai plin și mai fericit de iubire. Locul meu preferat din lume, chiar dacă uneori, acum, trebuie să aștept puțin ca să-l am, este în continuare lângă Ania!
La mulți ani, sufletul meu, păpădia mea, fetițul meu, puica mea, țușca mea, soarele meu, iubirea mea, Ania mea minunată și perfectă! Îmi doresc ca fiecare an care-ți începe să fie tot timpul mai bun, mai frumos, mai fericit, mai norocos și mai vesel decât cel pe care-l închei. Știu că simți asta, dar eu simt nevoia să ți-o spun mereu și mereu: soarele, luna, stelele și curcubeiele de pe cerul meu, răsar și apun întotdeauna doar pentru tine!
Te iubesc până la cer și-napoi, de-un infinit de ori!
Sursa foto: http://www.ox.ac.uk
