Eu te știu pe tine de când eram mică. Te-am legănat prin zeci de păpuși pe care le alinam. Ți-am dat să mănânci, te-am schimbat și ți-am cântat de adormit.

Ai fost cu mine în toate călătoriile noastre. Stăteai cuminte în brațele mele, pe bancheta din spate a mașinii și priveam împreună pe geam. Ne jucam amândouă în nisip și fugeam, râzând, de valurile zgomotoase. Mă țineai de mână când urcam la Babele cu telecabina. Admirai cu mine albastrul de Voroneț.

Te-am ferit de balustradele periculoase și ți-am șoptit vorbe calde când îți era teamă. Te-am mângâiat când erai supărată și-am râs cu tine așa cum numai noi două știm s-o facem.

Când eram la liceu, nu visam, ca fetele, că o să fiu mireasă dar visam că într-o zi, o să te am. Atunci ți-am ales și numele: Ania. Mi l-a șoptit Cehov, din Livada lui de vișini și mi-a plăcut atât de mult că a rămas lipit de mine până ți l-am dat ție. Dacă erai băiețel, te chema Vladimir. În copilărie te-a chemat și Andreea, Carla și Diana. Când tăticul tău mi-a spus că i-ar plăcea Carla pentru tine, al doilea prenume, am răsuflat ușurată: te știam și de Carla. Ania înseamnă blândețe, bunătate, ginșășie, grație, iar Carla putere, vitalitate, curaj, energie, inteligență. Aceste caracteristici se îmbină perfect în tine.

La facultate am învățat despre tine. Cum vei crește, cum te vei dezvolta, cum voi avea eu grijă de tine. Ți-am cumpărat chiar hăinuțe. O pereche de pantaloni hazlii și colorați, i-ai purtat, chiar când erai bebeluș.

Pe tăticul tău l-am cunoscut în 10 august 2002, la sărbătorirea unei zile de naștere. După o lună mi-a spus că mă iubește, în fața porții, când mă conducea acasă. Eu am simțit că-l iubesc într-un mod ciudat, care mi s-a întâmplat doar cu tine și cu el. Când îl strângeam în brațe, la Timișoara, în camera mea din căminul 16, am simțit, în brațele mele care-l cuprindeau, că îl iubesc. În 18 iunie 2005 ne-am căsătorit. Parisul, oceanul și Valea Loirei au auzit multe povești despre tine, în luna noastră de miere. N-ai vrut să vii atunci la noi. Apoi, ne-a fost teamă.

Am vrut să-ți dăm tot ce e mai bun din lume. Am vrut să ne învețe viața ce voiai tu să știi. Am vrut să fim siguri că suntem echipați cu instrumentele necesare pentru fericirea ta. Am vrut să ne cunoștem mai bine. Am vrut să eliberăm orice activitate care nu te-ar putea include și pe tine. Am vrut să ne asigurăm că niciun gând răzleț nu va fi însoțit de regret. Dar tu ai existat întotdeauna în gândurile și poveștile noastre. Cred că a fost mai bine așa. Nu știu dacă m-aș fi priceput să te fac așa fericită, mai devreme. Regretul anilor fără tine, rămâne însă. Mi-a fost dor de tine în tot acel timp.

Enzo, cățelul nostru, este cel care mi-a spus că vei veni curând la noi. El e un cane corso despre care lumea zice că e un câine de pază, dur și periculos. Adevărul este însă că Enzo s-a născut pacifist. Lui îi place să miroase floricele și-i e teamă de bărbați cu vocea groasă. Fostul lui stăpân nu a crezut asta și a încercat să-l facă mai bărbat. Tot ce a reușit să obțină a fost un Enzo temător. Când a venit la noi prima dată, lui îi era frică de mine și mie de el. Văzându-l că s-a refugiat în cușca celorlalți doi colegi lătrători și refuza să mai iasă, am prins curaj și am început să-i vorbesc. De atunci s-a creat o legătură atât de puternică între noi că rezistă și astăzi, deși timpul meu e al tău, acum. A stat cu noi în casă și dacă eu mergeam în altă încăpere se ridica molcom și venea după mine. Când am fost ”obligată” să plec în concediu, am plâns tot drumul până la Sinaia de dorul lui. M-am liniștit când mi-a zis socrul meu că a fost la el și că totul e în ordine. De-abia așteptam să mă întorc acasă. Cei din jur mi-au zis atunci:

– Fatăăăăă, ești nebună! Fă copil odată că o iei razna!

Dar eu știam deja că au dreptate. Îmi spusese Enzo.

Acum îl văd prin curte, când trec pe lângă el, în fugă, să-ți aduc ție fructe din cămară. Se uită fix la mine și așteaptă un semn. Îl chem, îl mângâi și văd aceeași bucurie la el, ca odinioară. E bun, generos și răbdător cu tine. Nu ripostează când îi bagi degețelele în ochi sau când îl tragi de mustăți. Se chinuie să nu se miște când îi bagi mânuța în gură, dar se uită la mine cu o privire care-mi spune:

-Vezi, pentru tine fac asta!

În 14 iulie 2014, de ziua Franței (îmi amintesc că văzusem la TV cum sărbătoreau ziua națională) locuiam, pe timp de vară, cu cei trei cățeluși din dotare, la căbănuța de la Șoimuș. Am fost la cumpărături la Kaufland, ne-am întors la soarele nostru din curte și-am zis: Ce-ar fi dacă … Era într-o luni, pe la ora 7 seara, pentru că tăticul tău merge lunea la baschet și-mi amintesc că eu am rămas gândindu-mă la tine. Am simțit că tu, de-acolo, din burtica mea, îți pregătești drumul spre noi.

Când am aflat că te-ai făcut destul de mare să ne anunți și pe noi … ei, bine .. a fost nevoie de opt teste de sarcină, fiecare cu poza lui, care să-mi permită să descătușez bucuria din mine. L-am sunat pe tati tău și i-am spus doar să vină mai repede acasă:

-Vine bebe??? m-a întrebat direct și extaziat

-Daaaaaaaa!!! nu am putut eu menține surpriza

Seara trebuia să ne întâlnim cu prietenii, la meci, dar s-a dus doar tăticul tău pentru că noi două nu mai puteam sta în fum de țigară. Așa că ne-am dus în vizită la Auri și Dorin, unde a venit și Ade și-am povestit toți despre tine. Ți-am căutat al doilea prenume (nu știam noi pe-atunci că Flori îl avea deja în minte).

Am rămas la căbănuță până în toamnă. Șoimușul a fost generos cu noi: plimbări lungi pe străduțe pietruite, planuri în trei, mângâieri pe burtică și povești despre lume.

Reîntorși în Deva, am început să aranjăm căsuța pentru tine. Aveam programul nostru zilnic: un pahar mare de apă băut la trezire, yoga, o porție de fructe savurate pe muzică de tot felul (clasică, rock, folk, jazz, fado, bossa nova, etc). Lectură pentru mami, până mă vesteai că te-ai trezit și-atunci îți citeam povești. După-masa ne uitam la un film, aveam cabinet, făceam de mâncare, ieșeam pe leagăn, în curte cu cățelușii, îți scriam ție sau doar povesteam amândouă cu tati. Seara ieșeam toți trei la plimbare în parc și ne-ascultai înșirându-ți câte-n lună și în stele.

A fost cea mai fericită perioadă din viața mea de pân-atunci și nici măcar nu bănuiam câtă fericire urma să sosească curând.

     Sursa foto: http://happythoughtsstudio.com, http://vintagehomeca.tumblr.com, www.flickr.com, http://www.spearmintbaby.com

Drumul Aniei către noi
Tagged on:                 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *