Scris în 22 ianuarie 2015
Mai e atât de puţin până când Ania, prinţesa karatistă, îşi va începe vocalizele prin căsuţa şi vieţile noastre, încât deja simt că mi-e extrem de dor de ea, la mine în burtică! Ştiu, sunt egoistă, dar n-am susţinut niciodată că aş fi altfel. Probabil că m-a ajutat şi faptul că am avut o sarcină uşoară.
Îmi va fi dor, în primul rând, să simt acea complicitate pe care, posibil din cauze hormonale, o imaginez între mine şi ea. Ca şi cum suntem spectatoare la ce se-ntâmplă în lume, împreună, legate, simţind la fel. Uneori am impresia că o văd chiar ridicând ochişorii spre mine şi zâmbind superior, la o fază pe care numai noi două o înţelegem.
O să-mi fie dor să tresar ca-n faţa unui miracol ori de câte ori percep vreo mișcare de-a ei, să simt că în următoarea secundă o să-mi explodeze lacrimile pe obrazul meu de femeie odinioară puternică şi greu impresionabilă, doar pentru că fii-mea şi-a întins un picioruş.
Îmi va fi dor să fiu pupată şi dezmierdată pe burtică de un tati care a recunoscut că este gelos şi că şi-ar dori să aibă momentele lui de intimitate cu Ania, fără ochii iscoditori ai maică-sii.
Îmi va fi dor să-mi privesc burtica mare, de zeci de ori pe zi în oglindă, în zeci de poziţii, s-o mângâi minute în şir, chiar dacă, după cum îi place domnului tătic să sublinieze, EU nu-i pot da pupici!
Vrem o Ania independentă, care să exploreze lumea şi s-o descopere în termenii ei, cu ritmul impus de ea şi cu supravegherea noastră de la distanţă. Şi asta o să ne coste nevoia noastră de a o simţi în permanenţă lipită de noi. D-aia mă bucur atât de tare acum, de perioada aceasta, în care suntem, în permanent, noi două. Vor veni zile când o voi privi cât de vrăjită va fi de Flori, pentru că EL e cel care se tăvăleşte pe jos şi n-are bariere când e vorba de joacă, EL e cel care are răspuns la orice întrebare a ei despre orice, EL e cel care atunci când Ania se va opri, o clipă, din explorat lumea şi va privi înapoi cu neîncredere, îi va spune „Du-te, că vei reuşi” în loc de „Hai la mama în braţe, să te protejeze de toate obstacolele”! În acele zile când EU îmi voi înghiţi gelozia şi mă voi bucura pentru ei doi, sunt sigură că, undeva, în gândurile mele cele mai adânci, îi voi şopti „Ai fost odată numai a mea!”
Fete frumoase şi tinere, bucuraţi-vă de viaţă şi nu lăsaţi pe nimeni, niciodată, să vă spună când ar trebui să faceţi copii! E decizia voastră! Faceţi-i când sunteţi pregătite, nu când presupune societatea că ar fi timpul! Nu-i faceţi niciodată ca să reparaţi o relaţie, nu e corect faţă de copiii vostri şi sunt convinsă că sunteţi mai puternice şi mai demne de atât! Faceţi copii atunci când „puteţi jura cu mâna pe inimă” că viaţa v-a dat instrumentele necesare să faceţi copii fericiţi! Şi când momentul acela va veni, cu siguranţă vă veţi putea bucura de tot ce va urma!
Sursa foto: https://www.flickr.com, http://www.annegeddes.com
