Un nou capitol vesel în viața noastră: păpădia a descoperit disimularea, camuflarea, mascarea unor acțiuni care, consideră ea, nu vor fi prea plăcute de noi, în special de mine. După cum probabil presupuneți, e teribil de amuzantă și de … evidentă!

Ca părinți suntem departe tare de a fi unii aspri sau severi. Mai degrabă avem probleme în a impune limite pentru că autoritatea noastră cu blândețe se transformă foarte ușor în distracție, mai ales acolo unde există spațiu pentru niște limite mai permisive. Cu toate acestea, cumva, am reușit să-i redăm fetițului noțiunile de bine și rău, de siguranță sau pericol.

Pentru Ania, a fi certată înseamnă un ton serios și grav prin care i se explică limita sau consecința încălcării ei. Ca urmare, va gesticula dramatic și va impresiona suflete sensibile și urechi dornice să o asculte:

-Nu mai certa pe Ania atâta, mami!

Sau, atunci când i se spune că e periculos să arunce cu mingea în lustră:

-Maaaaaamiiii, tati a certat-o pe Ania!!!!

Partea cu disimularea a venit apoi firesc:

În general, ceea ce nu-i face bine fetițului deși îi face plăcere, este o tentație care va fi ținută la distanță de pui (de exemplu, nu ținem ciocolată la discreție în casă). Sunt însă situații când aceasta apare din senin. Lili îi oferă, după o săptămână de dor și drag în absență, două ouă kinder puicii. Pentru că avem fetiț mare care trebuie să conștientizeze unele limite și să-și dezvolte controlul voluntar, îi explic că va mânca doar unul acum, pe celălalt urmând să-l devoreze cu altă ocazie. E perfect și total de acord cu mine dar insistă totuși să desfacă jucăria surpriză din el. Normal că nu o să chinui copilul inutil și sunt de acord.

De nicăieri, păpădia face o față ghidușă și, cu gura până la urechi, îmi arată cu degețelul spre tavan, râzând în hohote:

-Ce-i acolo, mami????

Mă uit în sus, perfect conștientă că în acest timp Ania își îndeasă toată ciocolata în guriță. Râd și eu odată cu ea de această șmecherie învățată cine știe de pe-unde!

Se aude un zgomot puternic dinspre camera unde se joacă puica. Mă reped spre cameră să văd dacă păpădia este întreagă însă mă trezesc cu ea în brațe, râzând din nou veselă și repetându-mi hipnotic, în timp ce-mi ține mâna la ochi:

-N-ai văzut nimic, mami!!!

Uneori însă nu am niciun alt semnal în afară de un pui care râde inocent, își ridică umerii a mirare și-și flutură nevinovată mânuțele:

-Ania nu a făcut nimic, mami!

Cine mai poate avea chef de ”ceartă” după asemenea manifestări simpatice?!

Sursa foto: www.jw.org

 

 

Disimularea unei păpădii în fața poznelor
Tagged on:                         

Leave a Reply

Your email address will not be published.