Când eram tânără și neliniștită, fie detestam diminețile, fie le pierdeam. Dacă trebuia să mă trezesc la ore imposibile, 7-8, după o noapte lungă, eram teribil de irascibilă și convinsă că toată lumea e împotriva mea. Dacă era weekend, mă trezeam direct la prânz.

Au avut ceva de așteptat, dar acum, diminețile mele sunt foarte frumoase și prietenoase.

Mă trezesc pe la 5.30-6, de bună voie, nesilită de nimeni și, în plus, extrem de veselă, cu un pui vorbăreț în brațe. Fac sport asistată aproape de Ania, trebăluiesc și apoi îi spunem pa-pa de la fiecare fereastră din casă, domnului tătic ce pleacă la birou, .

Urmează o porție de joacă revigorată de o noapte dormită bine și apoi purcedem spre frigider ca să alegem ce vrem să mâncăm, noi fetele. Pentru că am început să renunțăm la uitatul la desene în timpul meselor, fie povestim, fie ne jucăm ”de-a ghicitelea” (ce obiect din această încăpere ține toată mâncarea în siguranță în el?). Uneori, mai punem încă filmulețe pe youtube pe care le comentăm împreună.

În timp ce spăl vasele, păpădia mănâncă ”un dulce” și plecăm, în pași de vals, spre somnul de prânz (pe la 11 dimineața).

Astăzi, Ania are chef să mai povestim puțin pe întuneric. Îmi spune că sunt tare frumoasă și că mă iubește tare. O pup pe căpuț și-i spun că și eu o iubesc tare mult. Îmi arată ce comice sunt piciorușele ei care se joacă sub pătură și apoi, după o clipă de gândire, mă informează serioasă:

-Mami, știi că tu cu picioarele tale mergi pe jos, cu mânuțele faci treabă, cu gura vorbești cu mine, cu urechile îl asculți pe tati și cu ochișorii tragi când te joci (unul din jocurile ei preferate)?

Și, aș completa, de multe ori, le fac pe toate în același timp. Eu v-am spus că sunt multifuncțională. Cea mai frumoasă și pertinentă descriere pe care mi-a făcut-o cineva! Cum să nu-mi placă diminețile de azi?

Sursa foto: storybird.com

Diminețile de azi, printre veselie și emoție
Tagged on:                     

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *