Scris în 28 iulie 2015
Mă trezesc în fiecare dimineață de parcă tocmai a venit Moș Crăciun!
Nu contează că e cinci, șase sau șapte dimineața, simt aceeași bucurie, nerăbdare și exaltare ca în copilărie când în fața brăduțului împodobit, văd cadourile strălucitoare! Respirația mi se oprește o clipă și sufletu-mi dansează, în anticiparea surprizelor care mă așteaptă.
Sar în picioare și-mi arunc privirea împăienjenită încă, dincolo de Flori care tresare buimac, spre pătuțul Aniei ce-și povestește veselă ceva bebelușesc.
Mă apropii de ea, inspirând-o.
Mă zărește și un moment ridică sprâncenele a mirare: mai e cineva treaz la ora asta?
Mă recunoaște și începe potopul de zâmbete știrbe, chicoteli, fluturări de mânuțe, șuturi în aer și unduiri, un întreg spectacol dat în cinstea mea.
Simt nevoia sufocantă s-o simt în brațe și-o ridic. Se împinge în mânuțe sprijinită de pieptul meu pentru a mă mai privi o dată serioasă: chiar tu ești, mami?
Zâmbetul ei și mângâierea căpuțului de obrazul meu îmi spun că totul e în regulă.
Și-așa pornesc în fiecare dimineață, îmbrățișată cu veșnicul meu cadou, cea mai puternică iubire pe care-am simțit-o vreodată, spre o nouă și minunată zi!
La mulți ani de 17 săptămâni, prințesa mea!
Sursa foto: www.loveitsomuch.com, www.annegeddes.com
